VW – primii ca valoare bursieră

VW – primii ca valoare bursieră

Autor: Cosmin Iordache acum 11 ani Știri

Acţiunile Volkswagen au crescut în ultimul an cu 87 %, urcare realizată chiar în condiţiile unui declin a preţurilor acţiunilor pe bursa de la Tokyo. Astfel grupul german a reuşit să depăşească Toyota, consorţiu ale cărui acţiuni au fost mult timp cele mai bine cotate pe piaţa bursieră niponă. În ultima luna acţiunile Toyota au ajuns la nivelul cel mai scăzut din ultimii 4 ani, scăzând cu 4,9%.

Creşterea acţiunilor VW este datorată tranzacţiei majoritare de titluri pe care Porsche a demarat-o. Martin Winterkorn, CEO-ul VW, este foarte încrezător că grupul ţşi ma atinge obiectuvele financiare în acest an, deşi asistăm la o recesiune economică globală.  Veniturile nete totale estimate pentru 2008 sunt de 4.8 miliarde de euro şi aceeaşi ţintă va fi menţinută şi pentru anul viitor.



Comentarii
Inchide