Am condus noua Mazda3, versiunea G120. De SENZAŢII

Sora mai mică a lui Mazda6 mi-a arătat că pariul pe tehnologia SKYACTIV este unul câştigător şi în clasa compactă. Iar feelingul Zoom-Zoom ar trebui să le dea de gândit mai ales nemţilor, pentru că această versiune de motorizare, care pe hârtie pare sub aşteptări, are nişte aşi teribili în mânecă odată pusă ”la muncă”.

Am condus noua Mazda3, versiunea G120. De SENZAŢII Am condus noua Mazda3, versiunea G120. De SENZAŢII

Noua Mazda3 arată demenţial de bine în culoarea potrivită, iar nuanţa specială ”Roşu Soul” îşi merită din plin cei 510 de euro. Pentru că maşina arată ca un Ferrari compact hatchback... Sau, păstrând proporţiile, ca o Alfa Romeo cu altă siglă...

Designul e primul atu al maşinii, mai ales că, la fel ca în cazul surorii mai mari Mazda6, deşi ar trebui ca Mazda3 să arate efeminată datorită atâtor linii curbe, reuşeşte să degaje suficient de multă masculinitate graţie imaginii frontale impozante şi a posturii chiar agresive.

Ştiu că toată lumea are ochi să vadă şi să judece, dar faptul că Mazda3 pare versiunea hatchback a lui Mazda6 e de natură să îi atragă în primul rând pe fanii mărcii japoneze, care înţeleg cel mai bine ce înseamnă acel KODO despre care vorbesc designerii japonezi.

Nu voi risca acum să afirm că e cea mai arătoasă din clasa compactă... Dar, sincer, chiar vreau să-mi arătaţi un hatchback din acest segment care arată mai entuziasmant decât Mazda3.

Din păcate, la fel ca în cazul surorii mai mari, o mare parte din efect se pierde dacă se optează pentru o culoare ternă a caroseriei. Le sugerez japonezilor să elimine din listă aceste nuanţe şi să oblige clienţii să le aleagă doar pe cele vii, antrenante! Altfel, demersul designerilor e degeaba şi Mazda3 nu mai e aşa de strălucitoare.

Iar celor care vor să comenteze că în clasa compactă se caută robusteţea (în special cea germană, nu dăm nume...) le voi răspunde că, mai nou, clasa compactă e dominată de un public tânăr, care nu are nevoie de spaţiul şi prestanţa oferite de berlinele de clasă medie, nici de caracterul polivalent al crossover-elor şi SUV-urilor.

Adică acel public tânăr care e amator de gadgeturi şi care pune mare accent pe modul cum arată maşina. Iar Mazda3 arată, după cum spuneam, foarte bine. Ok, să zicem că eliminăm subiectivismul, deci reformulez total obiectiv: Mazda3 arată foarte bine. E clar, da?

Să vedem dacă impresia aceasta se continuă şi în interior - PE PAGINA URMĂTOARE

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.