Am condus Opel Corsa 1.3 CDTI ecoFLEX, maestrul consumurilor mici

Autor: Gabriel Grosoiu 20 ian. 2012 Test drive

Cariera lui Opel Corsa tocmai a intrat în cel de-al şaselea an, dar modelul german de clasă mică nu dă nici cel mai mic semn de oboseală comercială. Nici nu ar avea cum, având în vedere proaspătul facelift la care a fost supus în 2011.

La capitolul atuuri tehnice, însă, modelul testat mizează pe avantajul dat de adăugarea sistemului Start/Stop motorului 1.3 CDTI ECOTEC, recunoscut deja pentru nişte cifre de consum excelente. În versiunea disponibilă la test, Enjoy, maşina are un preţ de 13.900 euro, cu TVA.

Vizual, maşina are de oferit o privelişte mai mult decât agreabilă. Aşa cum s-a întâmplat şi în momentul apariţiei pe piaţă, designul lui Corsa este orientat după fratele mai mare, compactul Astra, dar nimeni nu poate contesta individualitatea micului Opel.

Blocurile optice, revizuite cu ocazia faceliftului de anul trecut, au primit un carenaj negru, prelungindu-se mai mult către grila frontală. Aici, vom observa calandrul cromat, pe care tronează noua emblemă a producătorului german, embosată în întregul ansamblu.

Bara de protecţie a primit şi ea un „zâmbet” nou, iar proiectoarele de ceaţă sunt acum mărginite de nişte ornamente cromate care dau un plus de eleganţă maşinii. Posteriorul nu aduce modificări atât de mari precum partea din faţă, aici remarcându-se doar emblema upgradată.

La interior se remarcă tandemul inspirat dintre consola centrală argintie şi ornamentele de tip „black piano” de la nivelul gurilor de aerisire, la care se adaugă ornamentele cromate ale unor instrumente precum schimbătorul de viteze sau mânerele portierelor. Consola centrală degajă un aer high-tech, deşi ar fi fost de preferat o organizare mai ergonomică a multitudinii de butoane de pe bord.

O noutate prezentă chiar în segmentul superior al bordului este butonul „eco”, semnal clar al adoptării sistemului Start/Stop. Comenzile sistemului de sunet sunt plasate central, fiind organizate în jurul butonului rotativ de volum, similar cu cele pentru climatizare. La lăsarea serii, odată cu aprinderea farurilor, lumina galbenă degajată de butoanele principale translucide induce o atmosferă plăcută.

În mod straniu, însă, nivelul volumului de sunet nu este indicat de display-ul instalaţieie audio, un neajuns compensat oarecum de prezenţa comenzilor foarte intuitive amplasate pe volan. Tabloul de bord este structurat pe două cadrane, în mijlocul cărora se află display-ul computerului de bord. O bilă albă din punctul de vedere al designului merge către ideea de nu aşeza cifrele ceasurilor de bord orizontal, ci de a le orienta după marginile cadranelor

Spaţiul habitaclului este rezultatul direct al formei exterioare, ce oferă centimteri importanţi la nivelul capului. Patru persoane pot călători în condiţii satisfăcătoare la bordul lui Opel Corsa 1.3 CDTI ECOTEC ecoFLEX, iar bagajele nu vor fi nici ele lăsate acasă. Chiar dacă volumul portbagajului se încadrează în tipicul clasei mici, cu cei 285 de litri în configuraţie normală şi 1100 cu bancheta pliată, forma regulată a acestuia îl face foarte practic. Dar să vedem cum se conduce maşina.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide