Am testat noul Chevrolet Cruze SW. Familistul reprofilat

Autor: Oraan Mărculescu 30 ian. 2013 Test drive

Americanii de la GM nu fac compromisuri şi aleg să mizeze în continuare pe platforma implementată pe Chevrolet Cruze, medaliată cu cinci stele la testele de siguranţă realizate de EuroNCAP. După modelele sedan şi hatchback, gama Cruze este extinsă cu varianta break botezată Station Wagon, pusă în slujba clienţilor familişti.

DESIGN EXTERIOR

Încă de la primul contact vizual, Cruze SW a reuşit să mă facă să întorc privirea spre el şi a doua oară, deşi nu se abate foarte tare de la liniile lui Cruze Hatchback, de pildă.

„Din faţă nici nu-ţi dai seama că sunt un break…”

În afară de caroseria lungită pentru a măsura 4.675 mm şi modelată tipic pentru un break, Cruze SW vine cu modificările discrete aduse de recentul facelift al gamei: faruri mai alungite, iar zona proiectoarelor de ceaţă precum şi calandrul au fost decorate cu elemente cromate. Nici stopurile nu fac notă discordantă şi designul plăcut al acestora se aliniază perfect cu liniile caroseriei.

„Dar dacă insişti şi mă priveşti din spate, secretul este dezvăluit imediat!”

Trebuie să recunosc că jantele negre disponibile cu echiparea LTZ m-au dus preţ de câteva secunde cu gândul la mult mai năbădăiosul Chevrolet Camaro din Transformers. Revenind cu picioarele pe pământ, acestea chiar schimbă sesizabil în bine aspectul general al lui Cruze SW.

„Jantele astea le am de la vărul mai mare, Camaro…lui i-au rămas mici…”

DESIGN INTERIOR ŞI CONFORT

Intrat în habitaclul lui Cruze SW, remarc vizibiliatea foarte bună oferită atât şoferului, cât şi pasagerului din dreapta. Regăsim şi aici inserţii cromate asortate cu lumina albastră a instrumentelor de bord, delicată cu ochiul şoferului.

Per total materialele arată bine şi sunt plăcute la atingere. Chiar dacă pe alocuri acestea alternează de la tare la moale, nivelul de calitate este unul bun raportat la preţul maşinii şi segmentul din care face parte.

„Şi acum să admirăm panorama: în drepta pădure, în stânga pădure, în faţă pădure…”

Zgomotul este ţinut afară, unde îi e locul, de către insonorizarea bună a habitaclului, care permite doar motorului să-şi propage undele sonore spre ocupanţi, însă nu mai devreme de pragul de 3.000 rpm şi deloc deranjant.

Ca şi la fraţii de concern Astra Sedan sau Astra Biturbo, ambianţa primitoare este uşor perturbată de dispunerea relativ aglomerată a butoanelor pe consola centrală. Totuşi, m-am obişnuit suficient de rapid cu aceste comenzi ale sistemului infotainment, după două-trei butonări prelungite.

„Pentru cine se descurcă din prima cu butoanele, am pregătit o sonorizare de calitate!”

Scaunele încălzite te întâmpină cu o susţinere laterală bună şi reuşesc să te ţină departe de durerile de spate chiar şi după ce petreci ceva mai mult timp la volan. Iar dacă punem la socoteală tapiţeria din piele, disponibilă cu nivelul de echipare LTZ+, Cruze SW oferă un aport considerabil de confort.

Bancheta este suficient de încăpătoare pentru trei persoane, fără a neglija spaţiul pentru genunchi şi coate. Numărul mare al spaţiilor de depozitare şi modul practic în care au fost gândite fac echipă bună cu portbagajul cu capacitatea de 500 l, care poate fi extins până la aproape 1.500 litri graţie banchetei rabatabile şi fracţionabile 60:40.

Lăsaţi bagajele să vină la mine!”

Trag linie şi prima impresie pe care mi-o lasă Cruze Station Wagon este aceea a unui fost “bad boy” în tinereţe, devenit mai responsabil şi interesat de confortul şi siguranţa celor aflaţi la bordul său, în special a familiilor, cărora le oferă un design bine închegat şi o ergonomie bună, precum şi un spaţiu măricel în portbagaj.

După ce am văzut latura estetică şi practică a noului Cruze Station Wagon, e timpul să vedem cum se comportă break-ul pe şoselele din România. Totul, PE PAGINA URMĂTOARE.

Pagini: 1 2 3 4

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide