Audi A4 Allroad – Test in RO

Autor: Sergiu Tudose 06 sept. 2009 Test drive

Când am auzit despre A4 Allroad, am crezut că mi s-a făcut o glumă. Nu de alta, dar Q5 încă era proaspăt lansat, iar gama offroad a celor de la Audi părea perfect echilibrată. De la un SUV compact, precum Q5-ul, se trecuse la o limuzină break perfect echipată pentru teren accidentat – A6 Allroad -, urmată mai sus pe scara ierarhică de gigantul Q7.

Dar probabil că, atunci când eşti unul dintre cei mai importanţi constructori auto din lume, poţi să scoţi orice fel de model vrei tu: îi lipeşti celebra ta siglă pe grila radiatorului şi, voila, succes instant! Ei bine, câteodată chiar aşa şi este. Ai ca bază un Audi A4 Avant, care e unul dintre liderii segmentului premium şi în acelaşi timp cel mai bine vândut model din clasa sa.

Apoi ai la dispoziţie tehnologie de top nemţească, de la propulsoare, la transmisii. Şi, nu în ultimul rând, ai excelentul sistem de tracţiune integrală Quattro, despre care mulţi spun că ar fi oricum mai bine conceput pentru o maşină de talia lui A4/A6 decât pentru modele mari precum Q-urile. Dar astea sunt mituri.

Integrala lui Q7 este într-adevăr diferită de cea a unui A4, însă îşi face treaba la fel de bine pe o maşină mult mai grea. Eu, personal, apreciez Quattro cel mai mult din punct de vedere dinamic şi al performanţei – unde repartizarea de cuplu 40/60 în favoarea punţii spate este o soluţie bună pentru… să zicem moduri obişnuite de exploatare, însă devine excelentă atunci când diferenţialul permite transferul către puntea spate a 100% din forţă sau până la 80% către puntea faţă.

Dar să revenim la eroul acestui test, noul A4 Allroad, testat în varianta 3.0 TDI S Tronic – variantă care, exceptând dotările opţionale, porneşte de la 41.629 de euro fără taxe incluse. Practic, este cu doar 6.000 de euro mai ieftin decât un A6 Allroad echivalent, în condiţiile în care A6 este disponibil cu absolut necesara suspensie adaptivă, plus alte beneficii, precum plusul de spaţiu şi confort, prezenţa pe şosea, imaginea de lux etc. – deci, involuntar, versiunile Allroad ale lui A4 şi A6 intră într-o uşoară concurenţă una cu cealaltă.

În aceste condiţii, factorul decisiv de selecţie îl va reprezenta strict nevoia clientului. Dar, şi aici vine un mare „dar”, dacă acest potenţial client nu ar avea nevoie de gabaritul unui A6 şi s-ar decide să opteze pentru un A4 Allroad?

Ei bine, ar face probabil o alegere pe care n-ar regreta-o niciodată. După trei zile la volanul maşinii, am realizat că este exact acel gen care-ţi satisface toate nevoile, atât urbane, cât şi rurale sau pe cele de offroad. Te simţi împlinit, ca şi cum ai fi făcut cea mai inteligentă alegere din lume – practic, te simţi ca într-un A6 Allroad… pentru că, ţin minte, obişnuiam să spun aceleaşi lucruri şi despre el.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide