BMW Seria 1 Coupe

Autor: Sergiu Tudose acum 12 ani Test drive

Pe suprafeţe ude, precum cele care predomină pe drumurile de la noi în această iarnă, “creierul electronic” al Seriei 1 Coupe s-a văzut nevoit să lupte aproape constant pentru a menţine maşina în linie dreaptă chiar şi la nişte simple treceri din prima treaptă de viteză într-a doua. Şi ştiţi ce? A fost minunat. Dacă BMW ar începe să facă maşini care să nu-ţi mai ofere acea senzaţie de performanţă neîmblînzită, probabil că ar ajunge la faliment mai repede decît Alitalia.

Dacă tot am menţionat efectele produse de motor asupra întregului automobil, nu putem să nu vorbim despre performanţele finale ale acestuia din urmă.
Viteza maximă de 238 km/h şi timpul de şapte secunde în care BMW Seria 1 Coupe 123d atinge prima sută de km/h sînt doar două dintre beneficiile oferite de această unitate twin-turbo diesel de 2,0 litri şi patru cilindri în linie.

În primul rînd, motorul este cu aproximativ 17 kg mai uşor decît multe dintre propulsoarele generaţiilor precedente ale bavarezilor. La fel de interesant e şi faptul că un motor BMW cu tehnologie VTT (Variable Twin Turbo) a fost introdus pentru prima oară pe mult mai puternicul Seria 5 (motor în şase cilindri). Acum, în cazul lui 123d, această tehnologie se regăseşte pentru prima dată într-un motor diesel cu numai patru cilindri.

Principiul pe care se bazează sistemul VTT a rămas neschimbat: mai întîi, o turbină mică se trezeşte la viaţă încă de la cele mai mici turaţii, pentru ca apoi una mai mare să intre în funcţiune în clipa în care şoferul “cere cu autoritate” mai multă putere şi performanţă.

Acest parteneriat turbo, alături de un sistem electronic foarte performant, garantează un demaraj excelent, indiferent de turaţia la care se află motorul – şi asta s-a simţit destul de bine şi pe parcursul drumului nostru. Maşina trage foarte asemănător uneia pe benzină. Probabil că, dacă zona “roşie” nu ar fi început încă de la 5.000 rpm, foarte multe persoane s-ar fi lăsat păcălite în privinţa motorului.

Acum, lăsînd la o parte caroseria, propulsorul senzaţional şi dinamica de invidiat, haideţi să trecem la capitolul despre interior. Care nu este sub nici o formă mai prejos decît alte segmente ale unui Seria 1 Coupe. Materialele n-or fi ele tocmai cele de pe un Seria 5 sau măcar un Seria 3, însă calitatea asamblării nu lasă deloc de dorit. Ergonomia este de invidiat, iar poziţia la volan – perfectă pentru cei cu un stil de condus sportiv.

În momentul în care sui în maşină, deşi ştii că ai de înfruntat zeci de minute de trafic urban, nu simti deloc nevoia să-ţi reglezi scaunul pe principiul confortului – adică spătarul lăsat şi doar o mînă pe volan. Este de ajuns să conştientizezi faptul că tocmai ai ajuns într-un bolid care, la cel mai mic demaraj, îşi aruncă toţi cei 400 Nm înspre roţile din spate…şi te asigur că primul lucru pe care-l vei face, va fi să încerci să stai cît mai corect la volan, adică să ai spatele drept, ambele mîini pe “colac” şi atenţie maximă la drum.

Pagini: 1 2



Comentarii
Inchide