Buick Enclave

Autor: Sergiu Tudose 03 sept. 2008 Test drive

Îmi aduc aminte cum, în urmă cu doi ani de zile, mă uitam la nişte poze cu un SUV american fullsize şi absolut superb, numit Buick Enclave. Recent, am avut ocazia să-l şi conduc, iar părerea mea despre el nu s-a schimbat cu nimic.

Încă de la apariţia sa, l-am admirat pentru faptul că se deosebea foarte mult de alte modele similare din SUA. Era nu doar mare, ci şi elegant – trăsătură foarte rar întâlnită la un gigant în ţara tuturor posibilităţilor, unde majoritatea SUV-urilor sunt pur şi simplu pătrăţoase.

Iată că cei de la Buick au îndrăznit să fie altfel, păstrând însă toate acele “bunătăţi” absolut necesare unui asemenea automobil. Adică spaţiu interior, sistem de entertainment, climă, navigaţie cu DVD, cameră video, motor cu cilindri în V, jante de 19” şi alte dotări menite să-ţi facă viaţa mai uşoară atunci când te afli fie la volan, fie în dreapta sau în spate, ca pasager.

Bineînţeles, în cazul unui Enclave, termenul de “în spate” nu are doar un singur înţeles. Trei persoane adulte pot lua loc în deplin confort până şi pe ultimul rând de scaune, iar spaţiul din portbagaj nu dispare complet, aşa cum ne-am fi aşteptat. Cu toate cele şapte locuri ale sale, Enclave îşi păstrează câteva sute de litri pentru, să zicem, un geamantan şi câteva pungi cu diverse obiecte… De-a dreptul impresionant.

Pe şosea m-a surprins prin silenţiozitatea sa, zgomotul propulsorului V6 de 3,6 litri şi 275 de cai-putere nederanjând absolut deloc, fapt valabil şi pentru zgomotul de rulare, care a fost aproape inexistent. Performanţele lui Enclave nu sunt de senzaţie, însă vehiculul poate face faţă până şi unor depăşiri mai scurte, datorită cuplului maxim de 340 Nm disponibil de la 3.200 rpm – adică destul de devreme pentru un motor V6.

Pe viraje, Enclave nu s-a dovedit a fi la fel de manevrabil ca un SUV european, însă asta era de aşteptat. Scopul lui este să te facă să te simţi ca într-o limuzină americană uriaşă, o adevărată maşină de lux – ceea ce şi reuşeşte. Păcat însă de faptul că, pentru americani, termenul de lux nu înseamnă acelaşi lucru ca pentru europeni. Un Audi Q7 şi un Mercedes GL sunt mult mai bine finisate.

În concluzie, dacă ce-ai citit până acum te încântă, atunci poate că Buick Enclave este pentru tine maşina perfectă. În SUA, preţul de showroom e de aproximativ 45.000 USD. Plus transport, plus taxe… se duce mult şi bine spre teritoriul unui Q7 3.6 FSI. Însă acesta din urmă nu este nici pe departe atât de exclusivist.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide