Chevrolet Aveo – lansare în România

Autor: Cosmin Iordache 22 iul. 2008 Test drive

Chevrolet Aveo  - Get real Noul Chevrolet Aveo adoptă, o dată cu denumirea unică pentru toate verisunile de caroserie, un stil mai tineresc şi atractiv cu tuşe de sportivitate. În exterior se remarcă grila frontală de dimensiuni mari şi farurile curbate în lateral în stilul imaginii de marcă Chevrolet.  Spatele este de asemenea redesenat,  dar schimbarea nu este la fel de semnificativă ca în partea din faţă, iar blocurile optice au un design mai sportiv.

În interior calitatea materialelor şi ergonomia a suferit îmbunătăţiri, dar preţul mic al modelului se reflectă încă în  anumite elemente din habitaclu, deci nu vă aşteptaţi la premium cu bani puţini. Spaţiul pentru locurile din faţa este generos, în special în zona picioareloor şi a capului. Poziţia la volan este una destul de înaltă, ideală pentru traficul urban, dar nu aşa de satisfăcătoare la un drum mai lung. Portbagajul oferă în jur de 220 litri, o valoare nu tocmai fruntaşă în clasa sa, dar acest lucru se explică prin dimensiunile compacte: 3,92 metri lungime, 1,68 metri lăţime, 1,51 metri  înălţime şi 2,40 metri ampatament.

Chevrolet Aveo - mai tinerescLatura urbană a modelului se vede în ambreiajul moale şi în etajarea treptelor de viteză. Direcţia beneficiază de o asistare pretabilă atăt la un drum în oraş cât şi în afară. Comportamentul rutier este unul corect, cu un plus pentru silenţiozitatea propulsorului chiar şi la turaţii destul de înalte. Şi dacă vorbim de multe rpm, trebuie să precizăm că propulsorul de 1.4 litri 16v, condus, începe să prindă viaţă de la 4000 de ture, fiind destul de "boem" într-un regim mai puţin alert. Stabilitatea în curbe  este decentă, iar ruliul moderat. Totuşi suportul oferit de scaune pentru şofer nu îndeamnă la un condus prea sportiv.

Noul Chevrolet Aveo este disponibil  de la 8050 Euro TVA inclus, cu următoarele echipări standard: radio-MP3 player, geamuri electrice faţa, airbag şofer, închidere centralizată, volan reglabil pe înălţime. În plus, se oferă 5 ani garanţie, 5 ani asistenţă rutieră şi taxă de înmatriculare gratuită. Varianta de top, LT,  cu motorizare  de 1,4 litri  şi dotări precum climatizare automată , radio cd cu mp3 player şi airbaguri frontale şi laterale ajunge la un preţ  cu toate taxele de 12.690  de euro.

Noul Chevrolet Aveo va intra într-un segment foarte competitiv, care se anunţă dominat de Dacia Sandero. Cum se descurcă citadina Aveo  faţă în faţă cu principalii rivalii puteţi citi în comparativul realizat cu Sandero şi Skoda Fabia.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide