Chevrolet Cruze LT 2.0 Diesel – Ep. I: EXTERIORUL

Autor: Cosmin Iordache 18 mai 2009 Test drive

VEZI TOT TESTUL PROMOTOR.RO CU NOUL CHEVROLET CRUZE

Faruri mari si ascutite

Blocurile optice sunt mari spre foarte mari, iar liniile colţuroase îi conferă "feţei" lui Chevrolet Cruze o agresivitate care nu are nimic de a face cu rotunjimile asiatice. Grila este, de asemenea, grandioasă şi, împreună cu farurile, reuşeşte să minimizeze efectul de banalitate al părţii inferioare a spoilerului.

Comparativ cu faţa, spatele pare din alt registru, liniile angulare lăsând locul celor curbe, iar blocurile optice aduc puţin cu cele de la Sonata sau Citroen C5. Un lucru e clar – doar spate îţi arată că ai de a face cu o maşină comună, ieftină şi fără pretenţii.

Spre deosebire de alţi constructori aflaţi în căutarea fluidităţii, Taewan Kim, cel de care am pomenit anterior, a întors spatele tendinţelor şi a mers pe reţeta robusteţii vizuale. Astfel, privit din lateral, Chevrolet Cruze pare că a petrecut multe ore în sala de forţă. Impresia de forţă brută este susţinută şi de jantele din aliaj de 17 inch, mai mari decât ale principalilor rivali.

Nu este neapărat o linie elegantă, dar are meritul de a crea o iluzie optică în privinţa dimensiunii. Astfel am avut surpriza să constat că noul Cruze este cu doar 3 cm mai lung decât cea mai populară familistă compactă de la noi, Skoda Octavia, deşi, la primul contact vizual aş fi pariat salariul pe o lună că între cele două există o diferenţă de cel puţin 5 cm în favoarea modelului american. Pardon, coreean.

Spate inexpresiv, dar decentÎn privinţa dimensiunilor, acest model măsoară aproape 4,6 m lungime, 1,79 m lăţime şi 1,47 m înălţime, fiind plasat la limita superioară a clasei compacte. Faţă de Lacetti, modelul pe care îl scoate din scenă, creşterea în lungime este de circa 9 cm, ceea ce, să recunoaştem, este destul de mult, iar în ţările unde pentru bani puţini se cere maşină multă, acesta nu poate fi decât un avantaj.

Sub învelişul musculos, cu siluetă americană, se ascunde un schelet european, Chevrolet Cruze fiind construit pe platforma Delta II, aceeaşi pe care este dezvoltată şi noua generaţie Opel Astra.

Cei de la Chevrolet spun că acest model este primul fabricat după gusturile europenilor, dar e clar că maşina nu îi va lăsa indiferenţi nici pe clienţii din America Latină, de exemplu, sau chiar din USA. Cu alte cuvinte, la nivelul designului, noul Chevrolet Cruze reuşeşte să fie un produs pentru piaţa globală.

În România, cred că noul Cruze este caracterizat cel mai bine de întrebarea unui şofer trecut de a doua vârstă: "Ce maşină americană este asta?". Şi de uimirea lui când a auzit că e, de fapt, coreeană. Şi că nu costă peste 20.000 euro…

Dar, deocamdată, în episodul următor vom vedea dacă noul Chevrolet Cruze a evoluat la fel de mult şi în privinţa interiorului.

VEZI TOT TESTUL PROMOTOR.RO CU NOUL CHEVROLET CRUZE

Modelul Chevrolet Cruze este noul născut, adus pe lume chiar în perioada în care părintele G.M. se străduieşte să îşi asigure ziua de mâine. Deci noul venit în gamă trebuie să fie ieftin şi pe placul tuturor pentru a se impune ca şi produs.

Din acest motiv, Chevrolet Cruze încearcă să fie punctul automobilistic de tangenţă al răsăritului cu apusul. Să nu uităm că o parte din genele lui Chevrolet Cruze – acelea din secvenţa de ADN cu preţuri mici – sunt coreene, deşi acestea sunt tot mai puţin vizibile. Este clar că asistăm la un salt măricel de la defunctele modele Daewoo „ştanţate” cu „Marele Plus” Chevrolet.

Caracterul vestic este dat de aspectul american şi de dimensiunile europene, noul Chevrolet Cruze reuşind să înglobeze într-un produs trăsături de pe (cele mai importante) trei continente automobilistice.

Noua grila CruzeRaportându-ne strict la aspect, trebuie menţionat că este unul dintre acele modele ale căror nume (Cruze – grav, masculin, cu rezonanţă puternică) îi relevă fidel înfăţişarea.

Interesant este faptul că acest model este desenat de Taewan Kim, un coreean care înainte a făcut parte din echipa de design a modelului Fiat 500, designer care a reuşit să imprime o trăsătură care lipsea modelelor Chevrolet Europa până acum. Şi anume caracterul puternic.

Faţă de identitatea fadă a lui Chevrolet Lacetti sau Chevrolet Epica, Chevrolet Cruze are un ego puternic, exprimat prin partea frontală masivă, cu o grilă amplă, preluată de la conceptul Chevrolet Ultra, secţionată de siglă, care parcă mai mult ca oricând strigă în gura mare „Born in USA!” şi care aduce puţin a Cadillac. Sau chiar puţin mai mult.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide