Chevrolet Epica 2.5 6AT

Am fost oarecum circumspect atunci când am auzit de Epica. Şi am mai şi condus-o.

Chevrolet Epica 2.5 6AT Chevrolet Epica 2.5 6AT

O maşină corectă, suficient de atrăgătoare ca să determine o parte dintre clienţii din segment să parieze pe ea. Despre spaţiu şi confort nu vorbesc, pentru că ambele capitole au oferte generoase. Nu vei găsi în maşină rigoarea europeană, ci mai degrabă uşoara toropeală a unei călătorii nesfârşite prin arşiţa Arizonei. Stai comod, nu te jenează vreun plastic tare şi, în plus, mai ai şi o cutie automată cu 6 rapoarte.

Sincer, aici am vrut să ajung, la această cutie automată, pentru că este elementul de noutate. Sunt adeptul cutiilor manuale, dar, atunci când este cazul, apreciez din suflet una automată. Aşa se întâmplă şi cu Chevrolet Epica. Maşina nu se doreşte o sportivă, nu vrea să doboare recorduri de acceleraţii laterale, lăsând asta pe seama echipei din WTCC, unde Lacetti se bine.

Noua cutie aduce, pe lângă confortul sporit la volan, şi o diminuare a consumului cu aproximativ 15% în cazul propulsorului de 2,5 litri pe benzină. Sunt îmbunătăţite şi reprizele, cu 10% în intervalele 0-40 km/h şi 0-60 km/h.

Noua cutie poate fi comandată pentru toate cele trei motorizări disponibile pe Epica, atât pe mai sus-menţionatul 2,5 litri, cât şi pe propulsorul de 2,0 litri pe benzină (143 CP) şi 2,0 D (150 CP). Chevrolet Europa oferă noua cutie automată Hydra-Matic în două versiuni: 6T40 pentru motorizările pe benzină şi 6T45 optimizată pentru o valoare mai mare a cuplului motor. Un plus îl reprezintă faptul că noua cutie este extrem de compactă, având dimensiunile unei cutii automate cu 4 rapoarte.

În viaţa de zi cu zi, regimul automat este extrem de agreabil, schimbând lin, aproape imperceptibil. La nevoie, cutia retrogradează şi două trepte pentru a oferi putere. Regimul manual se dovedeşte cam lent, fiind recomandat doar pentru a beneficia de frână de motor sau pentru a menţine o treaptă. Poate că maşina ar trebui să vină în echiparea de serie cu această cutie, lăsând versiunea manuală celor care vor aşa ceva.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.