CITROEN C4 CACTUS. Test cu maşina de oraş care se descurcă bine şi în afara lui – GALERIA FOTO

Autor: ProMotor 18 mai 2016 Test drive

 


Citroen Cactus se prezintă cu o combinaţie interesantă de design futurist-retro, după care mulţi întorc capul chiar şi la câţiva ani după lansare. Pericolul este să intervină uzura morală, însă astfel de riscuri ţi le asumi când ieşi cu un design neobişnuit.

Garda la sol şi panourile AirBump, principalele avantaje

Garda la sol este înaltă, fiind unul dintre principalele avantaje ale modelului francez. Am reuşit să cobor prin nişte locuri unde nu m-aş fi aventura într-o maşină obişnuită. Totodată, trecerea unor şanturi şi denivelări peste medie s-a făcut fără probleme. În oraş, garda la sol mai înaltă te ajută să escaladezi cu încredere bordurile şi să nu trăieşti cu teama că îţi vei zgâria scutul sau spoilerul în vreo groapă mai adâncă.

Designul poate fi numit ciudat. Este futurist, deşi are şi anumite accente retro. Citroen Cactus este o combinaţie între stiluri.

Panourile AirBump de pe uşi sunt fabricate dintr-un material dur, dar destul de elastic, şi se vor a fi nişte scuturi de protecţie în cazul unor şocuri de intensitate redusă sau zgârieturi. La apăsare, ele intră un pic înăuntru şi probabil îşi fac treaba în a proteja feţele uşilor de eventuale incidente neplăcute în parcări sau la viteze reduse. Dacă cineva trânteşte uşa într-una din uşile tale, nu vei rămâne cu semne.

Luminile de zi sunt cu LED, poziţionate sub forma unei dungi deasupra farurilor. Ai tendinţa să crezi că dunga aceea înglobează şi farurile deoarece ele sunt poziţionate mai jos şi au lipite de ele câte o perniţă de aer AirBump, adăugată ca să încaseze un eventual şoc la viteză mică fără să te alegi cu bara lovită sau farul spart.

Comparativ cu munca depusă la partea din faţă, stopurile par banale, însă şi ele sunt protejate de o pernită de protecţie. Având în vedere că sunt dispuse mai sus, dacă te loveşte cineva din spate, cel mai probabil va lovi AirBump-ul.

Barele de fixare a unui portbagaj suplimentar pe plafon par mai degrabă un element de design şi sunt foarte aspectuoase.

Dimensiunile exterioare sunt cele ale unui hatch-back, cu o lungime de 4,1 metri şi o lăţime de 1,9 metri.

Interior spartan cu accente retro

La interior găsim aceeaşi combinaţie futurist-retro din exteriorul maşinii. Bordul este spartan, puţine butoane care sar în ochi, majoritatea funcţiilor fiind înglobate în sistemul de infotainment cu ecran color de 7 inci. Frâna de mâna care pleacă din podea este aşezată cumva în faţa banchetei din faţă, pentru că scaunele din faţa nu sunt profilate, ci sunt mai degrabă axate pe confort, iar prin coborârea cotierei (care este construită într-un fel anume) poţi obţine o banchetă.

Bordul este compus din plastic finisat în diferite culori şi texturi, de la mat la lucios sau cu diferite proeminenţe, la care se adaugă câteva inserţii din aluminiu.

Geamurile din spate nu se deschid complet, ci mai degrabă se „crapă”, fiind echipate cu acel sistem tip cârlig care permite o deschidere de câteva degete. Mânerele uşilor par confexionate dintr-un materiale textil, cu schelet de plastic sau metal la interior.

Cadranul este complet digital şi ne afişează informaţiile de bază, precum viteza, kilometrajul, indicatorul nivelului de benzină şi câţiva martori.

 În bordul atipic găsim o mufă de conectare USB, o priză de 12V şi multe spaţii de depozitare pentru tot felul de mărunţişuri.

Motorul se remarcă prin consum, însă nu vă gândiţi la performanţe sportive

Motorul diesel de 1,6 litri are 99 de cai-putere şi dezvoltă 254 Nm. Principalul său avantaj este consumul. Producătorul spune că poţi obţine o medie de 4 litri în oraş şi un 3,2 litri la suta de kilometri în regim extra-urban. După un parcurs de aproximativ 450 de kilometri am obţinut un consum mixt de aproximativ 6 litri, însă nu am mers „la consum”. Chiar şi aşa, autonomia este bună şi poţi obţine valori apropiate de cele comunicate dacă nu forţezi maşina. Este un motor cu care trebuie să te obişnuieşti pentru a obţine rezultatele dorite în ceea ce termeni de putere şi consum.

Motorul îşi face treaba datorită cuplului mare şi greutăţii de doar 1070 de kilograme, însă nu poţi avea pretenţii sportive. Cel mai plăcut se conduce accelerând susţinut, însă nu brusc. Dacă calci pedala şi treci de punctul de kick-down, motorul îşi adună puterea şi accelerează mai rapid, însă momentul de repaos ţine spre 2 secunde şi poţi pierde timp preţios când vine vorba de o depăşire. Cel mai bine mergi mai turat când vrei să faci depăşiri şi o accelerezi susţinut. Altfel, la condusul în oraş motorul se comportă plăcut, cât timp nu-l forţezi.

Cutia de viteze automată este compusă din 3 butoane în bord, dar şi prin padelele de la volan. Butoanele ar fi putut fi amplasate mai sus deoarece va trebui să te apleci puţin de pe scaun ca să treci în marşarier sau în modul drive, ele fiind poziţionate la baza bordului. Totodată, padelele de pe volan sunt o soluţie, însă ele nu sunt poziţionate pe volan, ci pe coloana de direcţie, ceea ce înseamnă că atunci când mişti volanul ele rămân pe loc.

Treptele sunt mai lungi, iar la schimbarea lor vei simţi când maşina trece în altă treaptă. Citroen Cactus cu motorul diesel de 1,6 litri accelerează la 100km/oră în 10,7 secunde şi are o viteză maximă de 184 km/oră.

Direcţia este lejeră şi comfortabilă, iar greutatea redusă se simte şi la acest capitol.

Celalată opţiune oferită de Citroen este un propulsor pe benzină de 1,2 litri şi 82 de cai-putere.

Spaţiu pentru 4-5 persoane
 
La interior aveam suficient spaţiu pentru 4-5 persoane şi un portbagaj de 385 de litri, o capacitate tipică de hatch-back. Multe spaţii de depozitare găsim în Cactus, pornind de la cele din uşi şi din consola centrală, la torpedo-ul de mari dimensiuni din planşa de bord. 
 
Sistem infotainment intuitiv şi simplu de utilizat, însă ar fi ajutat nişte butoane separate
 
Sistemul de infotainment cu ecran color de 7 inci are un sistem de operare destul de simplu şi intuitiv. Pe scurt, e destul de uşor să ajungi unde-ţi propui şi nici nu trebuie să-l butonezi 5 minute înainte pentru că opţiunile nu sunt atât de multe şi totul este bine grupat în câteva mari categorii. Problema este că, exceptând volanul multifuncţional şi cele câteva butoane pentru degivrare lunetă/parbriz, încuiat/descuiat uşi, ESP şi avarii, totul trebuie controlat prin intermediul acestui sistem. Este adevărat, butoanele afişate pe ecran sunt destul de mari, iar anumite funcţii poti fi setate şi din butoanele volanului, cum ar fi sistemul audio, însă dacă vrei, spre exemplu, să-ţi setezi temperatura sau să selectezi pe unde să iasă aerul în timpul mersului va trebui să-ţi iei privirea de la drum, drept urmare mai bine faci asta la semafor.

O funcţie utilă este task-bar-ul din partea de sus a ecranului, de unde puteam seta rapid comenzile sistemului de climatizare şi radio. El mai afişa temperatura exterioară şi ora.

Modelul Citroen Cactus testat avea navigaţie inclusă în sistemul de infotainment, conectivitate telefon prin Bluetooth şi alte jucării hi-tech.
 
Prin opţiunile disponibile pe modelul Cactus mai amintim volan îmbrăcat în piele, senzori de parcare, cameră pentru marşariei, senzor pentru detectarea apei în motorină, jante pe 17 inci în două culori, senzori de ploaie şi de lumină, 6 airbag-uri, ABS, EPS şi asistare la pornirea din rampă şi sistem de monitorizare a presiunii în pneuri.
 
Preţul modelului testat, Citroen C4 Cactus BlueHDI cu motor de 100 de cai-putere şi nivel de echipare Shine, este în jur de 15.000 de euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide