Citroen DS3 -Test în România

Citroen a reuşit un mare pas înainte. A îndrăznt şi a intrat în segmentul premium cu noua gamă de modele DS. DS3 este primul venit şi acum este disponibil şi în România.

Citroen DS3 -Test în România Citroen DS3 -Test în România

S-a făcut multă vâlvă în jurul celui mai nou model Citroen. S-a scris mult atât începând cu prezentările iniţiale şi apoi cu testele internaţionale. Iată că după o aşteptare nu foarte lungă, Citroen DS3 a ajuns şi în România.

Am primit pentru acest prim test românesc un Citroen DS3 Sport Chic 1.6 THP de 150 CP. Negru cu plafon, oglinzi şi roţi albe. Primul lucru pe care l-am remarcat este adăugarea unui logo nou pe capotă. Acesta este sigla specifică modelelor DS. De fapt, emblema Citroen nu se regăseşte decât pe calandru, roţi şi pe cheia de contact. Doar faptul că pe hayon scrie Citroen îi lămureşte pe cei care se întreabă ce maşină este asta. Şi au fost destul de mulţi uimiţi să vadă un altfel de MINI pe străzile din Bucureşti.

Maşinile mici şi rapide erau până acum ceva vreme specialitatea constructorilor francezi. În ultima decadă însă, MINI, sau mai degrabă BMW, a intrat din plin pe această nişă a modelelor mici, rapide şi premium. Ceva mai recent, Fiat s-a decis să se alăture petrecerii cu modelul 500 iar anul acesta Audi a arătat publicului modelul A1.

Aşa că DS3-ul lui Citroen trebuie să satisfacă. Trebuie să ofere un feeling premium mult superior modelului C3 pe care este bazat şi trebuie să ofere o dinamică apropiată modelelor MINI. Şi mai trebuie un preţ competitiv.

Pentru început, Citroen a reînviat marca DS. O denumire intrată în legendă datorită clasicului model Citroen DS, maşina preşedinţilor. Apoi a luat platforma tehnică a modelului C3 cu cinci portiere au modificat suspensia şi au montat o caroserie îndrăzneaţă cu trei uşi. Rezultatul este o maşină mai lungă decât C3 cu cinci uşi (cu 88 mm).

Noul Citroen DS3 impresionează prin "look-ul" supărat. Farurile sunt similare cu cele de pe modelul C3 dar cele două linii verticale de LED-uri ce stau aprinse ziua dau un lplus de agresivitate. Combinaţia de negru şi cu roţi albe este inspirată şi atrage atenţia, lucru confirmat şi de mulţimea de capete întoarse în Bucureşti.

Per total, exteriorul lui DS3 este plăcut şi atrăgător deci misiunea a fost îndeplinită.

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.