Drive test Peugeot 3008 GT – Sau despre cum e să fii omul potrivit, la timpul potrivit, în maşina potrivită

Autor: Marius Vișan 30 iun. 2017 Test drive

Doamnelor şi domnilor, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la maşinile pe care le-am condus mă cuprinde nostalgia după momentele petrecute cu fiecare. Am dat pedală unor motoare mici şi nervoase, şi am condus cu mână sigură SUV-uri cu motoare impresionate; nu am să uit nici clipele când am testat pe o ploaie torenţială câteva dube pe nişte serpentine improvizate pe circuitul de la Titi Aur, şi, parcă simt şi acum vântul prin plete din timpul testelor cu decapotabilele. Dar, nimic nu se compară cu acel moment când ajungi să realizezi că eşti omul potrivit la locul potrivit, sau mai exact, în maşina potrivită. În cazul meu maşina potrivită este Peugeot 3008, un SUV care a primit titlul de „Maşina Anului 2017” în Europa.

Ca o mică paranteză, pentru a sublinia importanţa momentului, menţionez că Peugeot a primit premiul „Maşina Anului” pentru a doua oară în trei ani, iar noul SUV Peugeot 3008 este primul câştigator din categoria SUV-urilor. De asemenea, modelul este al cincilea vehicul Peugeot cu acest titlul, după 308 în 2014, 307 în 2002, 405 în 1988 şi 504 în 1969, aşadar francezii şi-au făcut un obicei din a sta constant pe podium. 

După ce juriul format din 58 de jurnalişti din 22 de ţări au luat la puricat toate cele 30 de maşini concurente, 3008 a ieşit învingător, şi trebuie să recunosc că aceşti jurnalişti au făcut treabă bună deoarece a fost greu să-i găsesc vreun defect major. Ca să vedeţi că nu a fost uşor vă mai spun că am condus noul 3008 cu motor 2.0 BLUEHDI GT de 180 de CP şi un cuplu de 400 Nm, la care au fost puse „bunătăţi” care l-au adus într-un hal în care este enervant de apetisant. Cât de apetisant! Cam în jur sumei de de 35,200 EURO de apetisant.

GALERIE FOTO

Dar să începem cu începutul: Designul exterior. Indiferent dacă eşti un fan al modelului Peugeot 3008 sau nu, un lucru este sigur: firma franceză a încercat să ofere SUV-ului său un aspect remarcabil. Se încadrează chiar în tendinţa actuala de design agresiv, în timp ce predecesorul sau arata mai degrabă ca un monovolum. Astfel, având avantajul retrospectivităţii, Peugeot a corectat ce era în neregulă cu originalul. Actualul 3008 a fost construit pe o nouă platformă a Grupului, deci este uşor, mai puternic, are un ampatament mai lung şi, nu în ultimul rând este mai bine proporţionat. Din punct de vedere estetic lipsa proporţiilor îi dăuna cel mai mult, dar acum vedem că francezii au renunţat la vechea obsesie a monovolumelor.

Peugeot şi-a dat seama că noul SUV trebuie să arate altfel, inclusiv la interior, aşa că francezii au luat materiale de înaltă calitate, le-au combinat cu cele mai noi tehnologii, iar rezultatul este demn de admiraţie. Acum, amestecul bogat de materiale şi design-ul avangardist îl face un rival serios pentru maşini precum Nissan Qashqai şi Seat Ateca. 

Toate versiunile au scaunul şoferului şi un volanul reglabile pe înălţime. Acestea permit o variaţie suficientă pentru a obţine o bună poziţie de conducere. Majoritatea comenzilor sunt poziţionate la îndemână, deşi pentru a ajunge la funcţiile climatice trebuie să intraţi în meniul touchscreen, iar butoanele de control al vitezei de croazieră sunt complet ascunse în spatele volanului.

Toate versiunile 3008 au radio DAB, Bluetooth şi un afişaj digital ce poate fi configurat în mai multe stiluri. Principalul ecran touchscreen de 8,0 inci este poziţionat deasupra panoului de bord. Aceasta are o definiţie bună, iar sub el sunt poziţionate butoanele convenţionale. Problemele apar atunci când utilizaţi submeniurile, deoarece unele dintre pictograme mai mici sunt dificil de atins în mişcare, iar uneori au o întârziere destul de mare până sistemul procesează comenzile.

3008 poate fi comandat şi în versiunea GT. Aceasta include doar câteva detalii legate de design. 3008 GT înseamnă un temperament sportiv, o ţinuta de drum înaltă, extensii de aripă, anvelopele de 19’’, şi alte finisări precum oglinzii laterale cromate şi bare din aluminiu pe plafon. 

Am condus varianta cu motor de top, un diesel de 2,0 litri, conectat la o cutie de viteze automată. Consuml întregistrat a fost foarte aproape de cel anunţat în fişa tehnică. În oraş am scos 5.8 litri la suta de km, iar în afară 7.0, acesta fiind un consum decent pentru un SUV de asemenea dimensiuni. Ca şi dezavantaje aş menţiona zgomotul motorului care reuşeşte să intre în habitaclu la viteze de peste 120 de km, şi faptul că maşina nu este oferită cu opţiunea 4×4. 

În curbe, direcţia este bine adaptată, iar amortizoarele menţin bine maşina sub control, fără a strânge neconfortabil caroseria. La capitolul siguranţă francezul are 5 stele, şi nu duce lipsă de cele mai moderne sisteme de asistenţă: Hill Assist, senzori de monitorizare a unghiului mort, asistenţă la menţinerea benzii de circulaţie, asistenţă la franarea de urgenţă şi asistenţă la parcarea faţă şi spate. 

Preţurile şi fişa tehnică le puteţi vedea pe paginile următoare

 

 

 

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide