Drive Test Renault Clio 1.5 dci 110 CP – Atenţie, clasa mică! Best seller-ul francezilor are cel mai fin scârţâit de roţi

Autor: Marius Vișan 20 iul. 2017 Test drive

Nu vă supăraţi, vă plac scârţâiturile de roţi? Nu mă refer de scârţâiturile de neam prost, cu miros de fum şi cu oameni speriaţi pe trotuar, ci la acel scârţâit discret de care ai nevoie când te grăbeşti să pleci de la semafor. Ca atunci când ieşi pe centură bunăoară (nu vă gândiţi la prostii!), şi stai la o intersecţie unde trebuie să dai prioritate. Şi cum aştepţi aşa, minute în şir, cu corpul aplecat în faţă şi gâtul întins ca să vezi mai bine dacă nu cumva se iveşte vreun spaţiu unde să te încadrezi, iată că apare ocazia, şi, insticntiv îi dai gaz şi roţile produc acel zgomot care mângâie plăcut auzul. E sunetul care pune capăt aşteptări. Asta am păţit şi eu cu acest Clio 1.5 dci de 110 CP când mă pregăteam să ies cu el pe autostradă.

Chiar dacă este doar un Clio de serie are şi calităţi, şi mai are, ceea ce mulţi ar numi, PERSONALITATE. Totul e să vrei să le vezi. Şi dacă le vezi te vei îndrăgosti, pentru că, să recunoaştem, am fost învăţaţi să credem că doar capacităţile tehnice contează, dar, în realitate, tânjim după acel altceva care ne este inspirat de formă şi culoare.

După cum spuneam, am luat la test un Renalut Clio 1.5 dci de 110 CP, în versiunea Intense, care are un preţ de 15.800 cu TVA. E important să precizez preţul de la început pentru a şti de la ce pornim. 

Designul exterior al lui Clio este fresh şi nonconformist. Clio este o maşină foarte plăcută şi, foarte important, atrage atenţia oriunde, eclipsând în mod clar citadinele care s-au aliniat stilului mai convenţional de hatchback. Faţă de modelul precedent, acesta are grila care înconjoară sigla uşor modificată, iar partea inferioară pare şi ea mai mare. Mânerele uşilor spate sunt comod de acţionat (domnişoarele, atenţie la unghii!) mulţumită formei şi poziţionării atipice. La exterior mai merită amintite şi farurile full LED PURE VISION cu senzor de ploaie şi lumina, care îşi fac bine treaba, şi îi dau maşinii un look uşor agresiv când luminile de zi sunt pornite.

GALERIE FOTO

Ca un mic dezavantaj aş menţiona că lăţimea gurii de încărcare a portbagajului este afectată de suporţii pentru copertina bagajelor. Dar această deficienţă minoră poate fi trecută cu vederea dacă ne raportăm la habitaclul maşinii per ansamblu. Ambianţa bi-coloră a tapiţeriei din continuă ideea de tinereţe a exteriorului, în timp ce finisajele din plastic lucios creeaza un contrast foarte plăcut cu restul texturilor.

La interior avem o planşă de bord şi cotiera îmbrăcate într-un material moale, însă plasticele de pe uşi sunt foarte tari, ceea ce, în timp, s-ar putea lăsa cu zdrăngănituri. Locurile din spate oferă spaţiu doar pentru două persoane, nu prea înalte. Însă acesta este un compromis făcut în favoarea designul de hot-hatch al lui Clio, aşa că va trebuie să-i trecem cu vederea şi acest mic dezavantaj. 

În privinţa bagajelor, câtă vreme nu vorbim de cele de gabarit mare, Clio nu dezamăgeşte, având 300 de litri în configuraţia cu 5 locuri, bancheta rabatându-se extrem de uşor.

La acest Clio, pornirea motorului se face fără cheie. Pentru asta există un buton de pornire a motorului şi un card subţire, pe care îl poţi ţine permanent în buzunar.

Detaliile despre motor şi suspensii le găsiţi pe pagina următoare

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide