Dynamic-san: Mazda CX-5 2.0i 4WD AT

Noul SUV Mazda CX-5 dă buzna şi la noi, fiind îndreptat în primul rând spre cei care pun accentul pe dinamism. Are şanse Mazda CX-5 să devină o referinţă în segmentul său? Ne răspunde versiunea de top, cu motor pe benzină, tracţiune integrală şi cutie automată.

Dynamic-san: Mazda CX-5 2.0i 4WD AT Dynamic-san: Mazda CX-5 2.0i 4WD AT

Era de aşteptat ca interiorul lui Mazda CX-5 să respire un stil sportiv, la fel ca şi exteriorul, iar primul contact nu mi-a înşelat aşteptările. Mai ales că versiunea de test era în echiparea de top Revolution, beneficiind şi de sistem de navigaţie (500 euro suplimentar).

Primul lucru pe care îl remarci după ce închizi portiera este ambianţa premium. Adică aproape premium. Am folosit termenul "aproape" nu din cauza materialelor, ci din cauza unor detalii cum ar fi afişajul învechit al displayului climatizării sau aglomerarea butoanelor de pe volanul multifuncţional. În plus, mă aşteptam la un design nu chiar atât de simplist al planşei de bord.

Mazda CX-5 ofera o ambianta interioara care respira calitate

În schimb, plasticele sunt de foarte bună calitate şi merită calificativul premium, fără nici o jenă în faţa rivalilor premium germani, de pildă. E adevărat, eu unul aş prefera în locul ornamentului orizontal care imită lemnul ceva metalic, de preferat aluminiu, care cred că ar accentua sportivitatea atmosferei.

Volanul are o formă ergonomică reuşită, iar indicaţiile computerului de bord din faţa şoferului sunt lizibile şi uşor de accesat. Displayul tactil al sistemului de navigaţie mi se pare o idee cam mic, în general indicaţiile GPS-ului nefiind foarte uşor de urmărit. Dar inginerii au găsit o soluţie în genul iDrive de la BMW - un buton rotativ lângă frâna de mână, de la care pot fi accesate intuitiv multe sisteme. Asta dacă nu eşti fan iPhone, adică al ecranelor tactile.

La nivelul spaţiilor de depozitare, în locul mai multor buzunăraşe şi firie pentru mărunţişuri s-a preferat un spaţiu generos la baza consolei sau unul pentru o sticlă lângă cotieră, la care se mai adaugă buzunarele bine gândite din uşi sau cotiera încăpătoare. Nu prea ai unde să ţii telefonul la îndemână, deci mai bine foloseşti conexiunea Bluetooth.

Mazda CX-5 vine cu o idee ingenioasa pentru fileul de acoperire a bagajelor

Dacă tot vorbim de nivelul practic, trebuie menţionată ideea foarte bună a fileului de acoperire a bagajelor, care este prins într-un mod foarte inteligent de hayon, deschizându-se o dată cu acesta. Poate vi se pare un detaliu insignifiant, dar amintiţi-vă cât de agasant este să încerci să nimereşti locaşurile marginilor unui asemenea fileu când îl tragi peste bagaje.

Ca portbagaj, Mazda CX-5 se înscrie în limite normale pentru segmentul său, capacitatea destinată bagajelor variind între 460 şi 1.600 de litri, spătarul rabatându-se foarte uşor în proporţie 40:20:40, comanda făcându-se de la clapetele de pe pereţii laterali ai portbagajului. Practic şi intuitiv, cam aşa poate fi rezumat acest SUV japonez.

Displayul tactil pentru GPS are rol si de monitor pentru camera de marsarier

Dar Mazda CX-5 mai are un avantaj: spaţiul surprinzător de generos de pe banchetă, precum şi confortul pe care îl oferă aceasta. Nici n-ar trebui să fie de mirare, din moment ce maşina are un ampatament de 2,7 metri, iar acoperişul nu coboară aşa de brusc încât să afecteze mult spaţiul la cap.

În concluzie, din punct de vedere al celui de la volan, Mazda CX-5 este plăcută şi respiră calitate, în timp ce restul pasagerilor vor aprecia spaţiul şi confortul oferit de maşină, în contradicţie cu sintagma care spune că sportivitatea reclamă compromisuri la nivelul caracterului practic.

Dar hai să vedem şi cât de dinamică este Mazda CX-5, pe următoarea pagină

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.