Hyundai i30

Şi a fi mediocru, şi a te încadra în normalitate, şi a face parte din elită presupun un anumit nivel de performanţă. În oricare dintre cele trei ipostaze te-ai afla, trebuie să faci bine ce faci pentru a fi acceptat.

Hyundai i30 Hyundai i30
Aceste detalii pot fi considerate minusuri, dar în acelaşi timp demonstrează că, pînă la urmă, constructorii s-au implicat în realizarea maşinii pentru a oferi un habitaclu amabil, prietenos în viaţa de zi cu zi. Aici trebuie să adăugăm şi opţiunea conectării la sistemul audio a unui iPod sau a unui memory stick de pe care sînt rulate automat fişierele mp3.

În cazul iPod-ului, comanda nu se mai face de pe consola centrală, ci de la dispozitiv, operaţie uşor incomodă dacă se ţine cont de faptul că portul USB este amplasat în dreptul spătarelor scaunelor faţă; totuşi, conectarea prin intermediul unui cablu rezolvă acest inconvenient. În echiparea de bază, dispui de aer condiţionat cu reglaj manual şi de un sistem audio care oferă performanţe mai mult decît decente.

Este uşor dificilă navigarea prin meniul calculatorului de bord, dar nu din cauza butoanelor, ci a displayului mic, căruia trebuie să-i acorzi atenţie pentru a descoperi unde te afli. Am fost dezamăgiţi de faptul că versiunea de bază nu oferea informaţii legate de consumul mediu, instantaneu sau autonomie, informaţii disponibile pe versiunile superioare de echipare. Iluminarea bordului şi a consolei centrale într-un albastru electric poate cîştiga adepţi, dar în cazul rulărilor de noapte devine obositoare; totuşi, există opţiunea stingerii luminii.

Propulsorul se achită onorabil de sarcina de a pune în mişcare cele 1.368 kg ale maşinii, fapt facilitat şi de etajarea corectă a cutiei manuale cu 5 rapoarte. Motoraşul urcă frumos în ture, trage decent încă de jos şi este ceva mai viu sus, la peste 4.000 rpm. În schimb, cutia agaţă la schimbarea treptelor 1 şi 2, uneori chiar 3. O surpriză plăcută o reprezintă direcţia, de această dată precisă.

Asistarea la viteză redusă este ceva mai mare, dar nu deranjează; în schimb, la peste 40-50 km/h, devine de o fermitate plăcută. Ţinuta de drum este corectă pentru această clasă. Nu putem vorbi chiar de valenţe sportive, dar nici nu este cazul la un “entry level” cu propulsor de 1,4 litri. Excelent funcţionează frînele, care oferă o decelerare bună şi sînt foarte bine dozate.

La limită maşina subvirează progresiv, lucru uşor de observat şi de corectat. Suspensia îşi face bine treaba, zgomotul la interior provenit de la aceasta avînd limite rezonabile. Este doar una dintre calităţile graţie cărora putem spune despre i30 că este un model Hyundai care a intrat în normalitate. Un model correct, care are avantajul unui preţ bun, versiunea testată de ProMotor costînd cu tot cu taxe 13.078 euro.

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.