Jaguar XF Diesel S

Autor: Sergiu Tudose 19 sept. 2009 Test drive

Superbul
Jaguar XF s-a lansat în prima parte a anului trecut, iar acum, după
aproximativ 12 luni, este deja disponibil cu un facelift. Am vrut
să încep cu această afirmaţie deoarece m-am zbătut puţin pentru a
înţelege motivul din spatele acestei strategii.

Ideea este să nu ne gândim la modelul 2009 ca la unul cu facelift
sau ca la unul nou. La exterior, singura diferenţă o fac oglinzile,
în timp ce restul modificărilor se ascund undeva în adâncul
sufletului mecanic al XF-ului. După cum bine ştiţi (sau poate nu),
V8-ul supraalimentat de 4,2 litri şi dieselul de 2,7 litri au făcut
loc unor propulsoare noi şi mai puternice.

Aici vorbim de un V6 biturbo-diesel de 275 de cai-putere şi 600 Nm.
Adică, în sfârşit, putem vorbi de un rival veritabil pentru la fel
de impresionantul diesel-biturbo al BMW-ului 535d – care, cu ai săi
286 cai şi 580 Nm, oferă performanţe absolut identice acelora ale
Jag-ului.

În cazul acestuia din urmă, imediat ce apeşi butonul de start şi
trezeşti la viaţă V6-le diesel, schimbătorul de viteze iese din
coloana mediană, gurile de ventilaţie se răsucesc automat, iar tu
eşti liber să selectezi fie Drive, fie Sport – la care padelele din
spatele volanului sunt amplasate perfect, pentru a-ţi facilita
momentele de „suferinţă”.


Din start, demarajul lui XF Diesel S este de o lejeritate
impresionantă, iar acul vitezometrului urcă şi urcă, până te
trezeşti cu poliţia bătându-ţi în geam ca să prezinţi actele. O
sută de km/h în numai 6,4 secunde este un timp foarte bun pentru o
maşină de 1,9 tone. Da, XF Diesel S cântăreşte aproximativ 1.895
kg, mai greu cu peste 100 kg decât 535d.

Dar, cu toate acestea, Jaguar-ul m-a făcut să mă simt ca într-o
berlină mai mică, fapt care face din el o maşină sportivă nu doar
pe hârtie, ci şi mecanic şi prin feeling. Poziţia la volan este
printre cele mai bune din clasă (alături de modele de la BMW, Audi
şi, surprinzător, Cadillac – cu ultima generaţie a CTS-ului), însă
tinzi să nu te gândeşti prea mult la poziţii…atunci când începi
să-ţi plimbi privirea şi vârfurile degetelor pe finisajele
impecabile din interior sau să apreciezi comportamentul excelent al
maşinii din punct de vedere dinamic.


Modelul testat aici este versiunea Premium Luxury, care include
printre altele chestii precum un număr infinit de sisteme electrice
pentru siguranţă şi stabilitate, printre care Cornering Break
Control sau Understeer Control Logic, Jaguar Sequential Shift
Padels, climă automată bizonală, sistem Bluetooth, jante din aliaj
de 18″, Keyless Entry, coloană volan ajustabilă electric, display
cu touchscreen de 7″, plus opţionalele mele preferate: faruri
bixenon adaptive, Blind Spot Monitor… pe care am început să le
urăsc mai mult(pentru unghiul mort), sistem audio de înaltă
performanţă Bowers & Wilkins, scaune încălzite & răcite şi,
nu în ultimul rând, un volan încălzit electric.

Perfect pentru nopţile de vară ploioase din ultima vreme decât
urăsc alte chestii, precum semafoarele stricate, locurile de
parcare inexistente sau… posesorii de maşini vechi cu tobe
sparte, care dau impresia de viteze furioase şi au parte de
intervenţii SMURD rapide.

Cert este că, dacă-ţi doreşti un Premium Luxury cu exact aceleaşi
dotări ca în cazul de faţă, nu trebuie să le donezi britanicilor
decât 67.000 euro cu taxe incluse; însă, în cazul lui XF Diesel S,
avantajele pur şi simplu zdrobesc dezavantajele. Să nu uităm totuşi
că preţul pentru toate capetele întoarse prin trafic este uneori de
neestimat.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide