Lancia Delta 1.9 TwinTurbo Multijet – test rapid

Autor: Oraan Mărculescu 03 nov. 2009 Test drive

Interior placut si sobruDupă cum te-ai aştepta,
deschiderea portierei îţi relevă un univers în acelaşi ton
cu exteriorul, adică sobru, dar cu mai puţine muchii şi
unghiuri
. Sincer, cockpitul Lanciei Delta te face să îţi
aminteşti de un anumit VW Golf 6, ca amenajare generală. Ca feeling,
nu e la fel, dar e destul de aproape, impresia de bună calitate
fiind confirmată de simţul tactil.

Dacă eşti pretenţios, plasticul argintiu va părea cam agasant,
dar numai pentru orgoliu, pentru că, altfel, nu vorbim de un
plastic mediocru. Totuşi, pentru a putea să te baţi cu pumnul în
piept că eşti premium, este de preferat să oferi inserţii din lemn
nobil sau metale adevărate.

În faţă, lucrurile stau bine, iar ambianţa este plăcută. Şi
sobră, să nu uit. Ergonomia nu suferă reproşuri, nici
lizibilitatea comenzilor sau timpul de acomodare cu ele
.
Totuşi, afişajele digitale puteau fi mai elegante, sau, de ce nu,
chiar color. În rest, nu prea ai de ce să te legi, mai ales dacă
tragi storurile de pe pavilion, astfel încât lumina de afară să te
scalde total prin acoperişul panoramic din sticlă.

În ce priveşte pasagerii din faţă, mai remarc doar
scaunele extrem de confortabile, adevărate
fotolii
, cu o tapiţerie moale şi dimensiuni generoase.
Pentru un confort şi mai mare, este de preferat să se opteze pentru
comenzi electrice.

Pasagerii spate sunt rasfatatiCei din spate sunt de-a
dreptul răsfăţaţi, din punct de vedere al spaţiului şi
confortului
. Bancheta este divizată 1/2 – 2/3, fiecare
segment putând culisa 80 mm în faţă, iar spătarele pot fi înclinate
la un unghi mai mare, aşa încât poţi ajunge să stai aproape ca la
dentist… Lancia Delta are un ampatament foarte generos, de 2,7
metri, ceea ce duce la obţinerea unui spaţiu pentru genunchi
excedentar, aş putea spune. Pur şi simplu te lăfăi pe
bancheta din spate
(cam la fel cum se întâmpla şi în cazul
lui Opel Signum).

Un mic inconvenient se va face simţit doar dacă la volan va fi
cineva mai dinamic din fire – bancheta nu este suficient de
bine profilată
, deci alunecările în lateral, în general în
curbele atacate serios, vor fi ample. În schimb, pe banchetă pot
lua loc trei persoane adulte în condiţii bune de confort, în timp
ce două se vor simţi aproape ca într-o limuzină diplomatică.
Aproape, deoarece lipseşte frigiderul cu şampanie.

Trapa panoramica este de efectDacă spaţiul pentru pasageri
este foarte generos, nu la fel putem spune despre
portbagaj. Acesta se laudă cu numai 380 litri în
configuraţia cu cinci locuri
, când bancheta este dată
maxim în spate, sau cu 465 litri, când bancheta este maxim în faţă
(iar spaţiul pentru genunchi este la nivel de clasă mică).

Prin rabatarea spătarelor banchetei, câştigul de spaţiu nu este
mare: doar 760 de litri, în condiţiile în care hayonul nu are o
deschidere prea mare, iar marginea de încărcare este ridicată.

Dar, sincer, e puţin exagerat să ceri de la Lancia Delta prea mult caracter pragmatic,
deoarece accentul este clar pus pe eleganţă.
Pentru care, nu-i aşa, trebuie să accepţi şi nişte compromisuri –
în acest caz, ţinând de spaţiul pentru bagaje, care este doar
satisfăcător pentru 4 persoane.

Am amintit de acoperişul panoramic din sticlă, cu o trapă de
mari dimensiuni? Îi conferă maşinii un caracter aparte…, dar
există şi un dezavantaj.


Care se leagă de
capitolul dinamicii

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide