Mercedes SL Facelift

La Los Angeles, locul cu cea mai mare densitate de SL-uri din lume, dar şi cu cel mai mare numar de chirurgi plasticieni, Mercedes a pus la încercare faceliftul superbului roadster.

Mercedes SL Facelift Mercedes SL Facelift

Dacă faţa lui Burt Reynolds este atît de întinsă, iar pieptul Pamelei Anderson este atît de umflat, de aceste lucruri sînt responsabile bisturiile unor chirurgi foarte buni. Dacă faţa lui Mercedes SL este reuşită sau nu, asta nu depinde decît de gustul fiecăruia, însă cu siguranţă că această schimbare nu s-a făcut cu bisturiul ci cu ustensile mult mai moderne.

Lansată în premieră mondială la Salonul de la Geneva, a şasea generaţie a Mercedesului SL a fost supusă la test în Los Angeles, locul cu cea mai mare denistate de SL-uri din lume. E de înţeles. Degeaba cîştigi milioane de dolari pentru un film, sau degeaba înduri chinuri atroce pentru o pereche nouă de sîni ultra-bombaţi, dacă îi ascunzi după tăblăria vreunui Lincoln Navigator cu geamuri fumurii, în spatele cărora nu te vede nimeni. SL-ul e o declaraţie de statut care arată că nu eşti un oarecare, un model de două locuri care afirmă clar că eşti o fire independentă, ce nu e legată acasă de vreo doi copii care să se caţere pe bancheta din spate.

SL-ul e o maşină lifestyle, un model iconic, produs pentru prima dată în 1954 şi vîndut pînă acum în peste 630.000 de exemplare. Chiar dacă precedentul model arăta încă destul de modern şi mai ales foarte, foarte sportiv, cei de la Mercedes au ales să-l împrospăteze, mai ales în partea frontală. Linia designului se continuă în limbajul ultimelor modele ale constructorului din Stuttgart. Farurile uriaşe, în formă de “L”, aduc aminte, parcă, de cele de la CLS şi le înlocuiesc pe cele patru ale vechiului model.

Grila frontală a fost şi ea drastic modificată, benzile cromate care o decorau fiind înlocuite cu una singură, mult mai lată, întreruptă la mijloc de o uriaşă siglă Mercedes. Şi capota are acum două dungi bombate, care o străbat de la un capăt la altul, ca un semn de omagiu către SL-ul original, celebrul 300 SL Gullwing din 1954. Mult mai puţin drastice sînt schimbările în spate, care arată însă ceva mai lat şi mai agresiv. Dacă stopurile au rămas aproape identice, evacuările trapezoidale au acum un aspect mult mai sportiv. Şi sunetul este unul aparte, zumzetul motorului fiind mult mai pregnant şi mai gutural chiar şi decît cel de pe V12-le lui SL600.

Foarte evidente sînt schimbările la interior, unde se remarcă noul volan cu trei spiţe şi instrumentarul de bord cu un nou aspect. Scaunele, care includ şi sistemul de prindere pentru centura de siguranţă sînt foarte confortabile şi oferă un excelent sprijin lateral. Dotarea care ajută cel mai mult este sistemul AirScarf. Montat în tetieră, acesta suflă un jet de aer cald în jurul gîtului, încălzindu-te atunci cînd acoperişul este coborît. Pe parcursul traseului nostru, care a ajuns şi la o altitudine de 2.000 de metri şi la o temperatură de 3 grade, combinaţia scaune încălzite – AirScarf – climatizare automată s-a dovedit foarte eficientă, oferindu-ne posibilitatea să mergem decapotaţi, fără cea mai mică grijă.

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.