Noi update-uri tehnice pentru Opel Insignia

Autor: Andrei Nan 31 mai 2010 Test drive

Ca o mică avanpremieră, cei de la Opel ne-au prezentat
tapiţeria de piele Indian Summer, interior care va
fi lansat în luna august a acestui an. Pentru prezentare, a fost
aleasă o locaţie specială şi anume şantierul de yacht-uri
Barberis, transformat într-un mic muzeu al faimoaselor bărci de lux
Riva
.

100% din piele Nappa, noua tapiţerie doreşte şi
reuşeşte să aducă un aer premium interiorului. Prezentarea a fost
făcută de Mark Adams, vicepreşedintele de design Opel, care ne-a
împărtăşit o mică porţie din pasiunea celor implicaţi în proiect,
de la idee la execuţie.

Printre lucrurile care au fost ca şi bază de inspiraţie, de la
alegerea unei nuanţe din paleta de culori din timpul verii indiene
până la produsul finit, Mark Adams ne-a dezvăluit şi un aspect
practic şi anume testele de uzură la care a fost supusă tapiţeria.
A fost simulată urcarea şi coborârea din maşină de 10.000
de ori
, rezultatul fiind unul mai mult decât îmbucurător,
din cele declarate de domnul Adams.

Sistemul de traţiune integrală,
sistemele complexe de stabilitate, noile interioare, toate converg
înspre siguranţa, dar şi confortul celor aflaţi la bordul lui Opel
Insignia Sport Tourer. Update-urile aduse acestui model îl
împing şi mai mult spre segmentul premium al clasei.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide