Opel Astra Sedan

Pînă acum doi ani, Volkswagen Golf era cel mai bine vîndut automobil din clasa lui în Europa. În prezent, modelul care a reuşit să-l detroneze tocmai a primit o nouă versiune de caroserie.

Opel Astra Sedan Opel Astra Sedan
După cum bine ştiţi, în “Estul sălbatic”, majoritatea compactelor cu motoare de 1,6 litri şi 110-115 cai-putere sînt practic egale – din punctul de vedere al performanţei – cu un Astra de 1,8 litri şi 140 cai. Iar un Civic Sedan, tot cu 140 CP, prinde 100 km/h în mai puţin de 10 secunde. De fapt, cu o secundă întreagă mai repede decît un Astra 1.8. Dar tot aici, în Estul sălbatic, probabil cel mai important factor este preţul.
Un Astra Sedan 1.6 Essentia cu transmisie manuală pleacă de la 12.529 de euro fără taxe, ceea ce înseamnă că este cu aproape 800 de euro mai scump decît un Renault Megane Sedan Prima 1.6 16v, care are şi cîteva dotări-standard în plus.

Bine, nu că aş recomanda vreodată achiziţionarea unui Megane versus Opel. Pentru standardul necesar, versiunea Enjoy cu acelaşi motor de 1,6 litri costă 13.437 de euro CIP şi va fi probabil cea mai bine vîndută variantă a lui Astra Sedan. Dotările sale standard conţin: ABS, EBD, 4 airbaguri, volan reglabil cu inserţii metalice, geamuri electrice, aer condiţionat, jante din oţel de 16”, scaun şofer reglabil în înălţime, oglinzi electrice încălzite şi în culoarea caroseriei, radio-CD şi instrumente de bord cu inele cromate.


Preţul de bază pentru versiunea diesel 1.3 CDTi 90 CP este de 13.286 de euro CIP, însă aş recomanda motorul de 1,7 litri diesel. Merită cei aproximativ 500 de euro în plus.
Varianta condusă de noi, 1.8 de 140 CP Cosmo, costă 14.824 de euro fără taxe şi, din punctul de vedere al performanţelor, este cea mai bună alegere dintre toate cele patru unităţi. Plus că la această variantă de echipare mai primeşti: jante din aliaj uşor de 16”, scaun şofer cu suport lombar, pachet lumini interioare, parasolare iluminate, volan îmbrăcat în piele, tapiţerie mixtă stofă-piele şi rama inferioară a geamurilor laterale cromată.

Opel Astra Sedan este o maşină corectă din punctul de vedere al preţului şi foarte atrăgătoare din cel al unui şofer care apreciază sportivitatea. Poziţia la volan rămîne una dintre cele mai bune ale clasei, iar confortul e superior celui din hatch, mulţumită unui ampatament mai lung – care este chiar cel al versiunii station wagon.
În Europa Centrală şi de Est, oamenii preferă clar sedanurile în defavoarea hatchbackurilor, iar în ţări precum Rusia sau Turcia, procentajul depăşeşte cu mult 60%. La noi în ţară, Astra Sedan va avea cu siguranţă un succes major, deoarece rămîne una dintre cele mai bune maşini din clasa ei atunci cînd pui toate datele problemei pe hîrtie.

Opel Astra 1.8 Cosmo

Preţ de bază DDP – 14.910 euro
Preţ model testat DDP – 17.640 euro
Motor – 1.796 cmc
140CP @ 6.300rpm
175Nm @ 3.800rpm
Transmisie: faţă, man. 5 viteze
Dimensiuni: 4.58/1.75/1.45
Ampatament: 2.70
Portbagaj: 490 litri
Rezervor: 52 litri
Pneuri: 205/55 R16
Performanţe:
vit max – 270 km/h
acc 0-100 – 10.2 sec
Consum mediu: 7.4 l/100 km








Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.