Opel Insignia test drive – Episodul I: Exteriorul

Autor: Cosmin Iordache acum 11 ani Test drive

VEZI TOATE INFORMAŢIILE DESPRE TESTUL ÎN PREMIERĂ CU OPEL INSIGNIA!

Opel Insignia este foarte fotogenică din lateral, aşa că le acordăm toate laudele designerilor. Deşi Insignia este aproape la fel de înaltă ca Vectra şi mai grea cu 10%, proporţionarea inteligentă o face să arate mult mai zveltă.

Plafonul plonjat şi suprafaţa geamurilor ce desenează un arc de cerc îi dau acea alură de coupe cu patru uşi, spre care tind tot mai multe modele europene. Profilul modelului Opel Vectra pare de-a dreptul preistoric, acest model nefiind nici în momentul apariţiei un exemplu de fantezie creatoare. În schimb, geamurile Vectrei sunt mai generos dimensionate. Montanţii B de culoare neagră sunt comuni la ambele modele, dar, la Insignia, cei ai parbrizului sunt mai subţiri şi facilitează vederea în curbe.

Insignia - Vectra

Suprafeţele perfect plane, (încă) specifice modelelor germane, sunt scoase din ecuaţie la Insignia, un mare "L" răsturnat pornind de la bosajul primei roţi şi alungindu-se pe toată suprafaţa portierelor. Bandourile, trasate median la Vectra, sunt alte elemente şterse cu guma din schiţele noului exponent din clasa medie.

Cei de la Opel au petrecut ceva mai mult timp în tunelul aerodinamic, reuşind să creeze o translaţie mult mai fluentă a formelor, parbrizul şi luneta fiind mai înclinate spre deosebire de vechea Vectra, care are un coeficient aerodinamic mai mare.

Accesorii "must have" pentru Opel Insignia sunt jantele pe 18". Deşi în mers, şi mai ales cu pneuri de iarnă, ruperile de aderenţă sunt frecvente, acestea umplu bine decupajul generos al pasajelor roţilor şi maschează masivitatea. Cei de la Opel au fost conştienţi de asta şi le oferă, ca dotare opţională, pentru aproape toate nivelurile de echipare, în timp ce la Vectra erau doar un vis OPC.

Din punct de vedere al dimensiunilor, Opel Insignia este mult mai generos, fiind cu 17 cm mai lung decât Vectra – adică versiunea sedan sau hatchback a noului model este aproximativ egală ca lungime cu Opel Vectra Caravan!

De asemenea, Insignia va avea nevoie de locuri de parcare mai late cu 5 cm decât predecersorul său. În ciuda creşterii în lungime considerabile, ampatamentul a crescut cu doar 3 cm, ceea ce înseamnă un spaţiu interior nu mult îmbunătăţit, dar despre asta vom vorbi în episodul următor.

Acum să vedem dacă spatele pune la fel de bine în evidenţă noua formă.

Pagini: 1 2



Comentarii
Inchide