Test detaliat: Toyota Corolla 1.4 D-4D. Ciocnire clasic-modern

Unul dintre cele mai vândute nume din istoria auto a evoluat într-un asemenea fel, încât riscă să-şi pună în încurcătură publicul conservator de până acum. În test, versiunea diesel Toyota Corolla 1.4 D-4D.

Test detaliat: Toyota Corolla 1.4 D-4D. Ciocnire clasic-modern Test detaliat: Toyota Corolla 1.4 D-4D. Ciocnire clasic-modern

Când vine vorba despre cel mai vândut model al japonezilor de la Toyota, nu mă pot abţine: îmi vine în minte poezia lui Lucian Blaga, ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” (mă rog, titlul, că poezia nu am învăţat-o...). Dar nu pentru că vorbim de vreo minune a lumii.

Pentru că Toyota Corolla nu e o minune, ci o maşină foarte normală destinată oamenilor foarte normali. Iar, de la lansarea primei maşini cu acest nume, în 1966, statisticile spun că pe mapamond s-au vândut mai mult de 40 de milioane de autoturisme Corolla. Adică fenomenal.

Corolla e numele care s-a vândut cel mai bine în lumea auto până acum. De ştia Lucian Blaga...

În mod ciudat, din 2007 încoace japonezii au decis ca numele Corolla să rămână propriu doar sedanului de clasă compactă, versiunea hatchback pornind pe un alt drum, cu un alt nume: Auris.

Tehnic vorbind, Corolla nu e altceva decât ”un Auris cu coadă”, la fel cum VW Jetta este ”Golf-ul cu coadă”. Însă, din punct de vedere marketing, Corolla este modelul destinat clientelei mai sobre, mai convenţionale, mai rezervate. Drept pentru care Corolla arată foarte diferit ca aspect de Auris, şi nu mă refer doar la forma generală în trei volume.

E ceva ciudat cu acest Avensis... Stai, nu e Avensis. Cum, e Corolla? Nu cred!

În mod ciudat, partea fronală a noii Corolla se cam apropie de berlina de clasă superioară Avensis, ca aspect şi prestanţă. De parcă designerii au urmărit în mod expres confuzarea publicului... Mai ales că, dimensional, noua Corolla şi Avensis sunt despărţie de numai 10 cm în lungime, în timp ce ampatamentul are aceeaşi valoare, 2,7 metri.

În spate, diferenţele faţă de Avensis sunt destul de clare, stopurile cu o formă complexă şi bagheta cromată groasă dintre ele amintitnd, mai degrabă, de sedanul american de clasă mare Avalon. Oricum ai da-o, noua Corolla vrea să impresioneze, arătând mai evoluat decât te aştepţi de la un un sedan de clasă compactă.

Bonjour, America! A, nu e Toyota Avalon? E Corolla... eşti sigur?

Ceea ce mă pune pe gânduri: mie numele Corolla mi-a împământenit în creier imaginea unei maşini cu forme simple, unde designul urmează funcţia pentru că rezultatul se vrea o maşină normală, utilă şi foarte fiabilă. Să înţeleg că, de acum, clientul conservator al lui Corolla poate să-şi permită să fie mai pretenţios şi mai exuberant?

Cam da, dacă mă uit şi la interiorul noii Corolla - PE PAGINA URMĂTOARE

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.