Test drive noua Mazda3 – Poate cel mai frumos hatchback – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan 04 iun. 2019 Test drive

Cu noua Mazda3 este foarte uşor să te împrieteneşti. Maşina arată atât de bine încât te atrage de la început, iar după ce o conduci vei constata că e greu să o mai laşi. Noua Mazda3 afişează o caroserie arătoasă, în special în varianta hatchback.

Cei mai mulţi o ştiu în acel roşu inconfundabil Soul Crystal, însă în testul nostru am beneficiat de caroseria acoperită cu vopsea metalizată Gri Machine.

Ca şi siluetă, japonezii au încercat să îi dea un aspect mai matur, cu linii care să macheze evoluţia faţă de generaţia anterioară. Cu toate astea, Mazda3 îşi păstrează personalitatea, iar designul KODO arată mai bine ca oricând. La exterior remarcăm o nouă grilă, lumini LED peste tot şi jante din aliaj de 18 inci de culoare închisă. 

FOTO: Mihai Pop / ProMotor

Materiale de calitate şi o asamblare foarte bună

Odată intrat în habitaclu, Mazda3 îţi dezvăluie un interior simplist, dar în sensul bun al cuvântului, pentru că nu e dus în extrem spre minimalism, dar nici nu exagerează cu detaliile. Scaunele sunt acoperită cu un material textil care pare foarte rezistent la uzură. 

Pe bord există zone acoperite cu piele, la fel şi pe cotieră şi pe feţele uşilor. Materialele sunt de o calitate bună, atât pe bord cât şi pe portiere, iar finisajele nu fac nici ele excepţie de la regulă. În partea din spate, calitatea plasticului de pe interiorul portierelor rămâne la fel. Volanul este reglabil pe înălţime şi adâncime, fiind acoperit cu piele. Pe el se găsesc câteva butoane, pentru cruise control, pentru comenzile audio şi ale computerului de bord. De asemenea, scaunele au şi funcţia de încălzire, iar sistemul de climatizare poate fi reglat pe două zone. 

Vizibilitatea este bună, chiar şi pe viraje mai strânse, la fel şi insonorizarea, care a trecut cu brio testul vitezei de autostradă – sunetul cauzat de curenţii de aer s-a menţinut la un nivel minim.

FOTO: Mihai Pop / ProMotor

Japonezii de la Mazda fac îmbunătăţiri la capitolul confort

Mazda a luat în serios şi noţiunea de confort iar acest lucru este cel mai bine reflectat de ergonomia scaunelor şi a banchetei din spate, care încurajează o poziţie cât mai firească. Spaţiul la cap şi picioare este decent pentru persoane de 1.83 metri. 

Sistemul head-up display cu proiecţie pe parbriz îţi permite să te concentrezi la drum, iar sistemul de infotainment cu display de 8,8 inchi se controlează uşor şi n-o să petreci prea mult timp cu ochii în ecran. Maşina este dotată şi cu un sistem de recunoaştere a semnelor, aşa că te ajută să stai în limita de viteză atunci când pleci la drum lung.

Te poţi conecta la sistemului de infotainment fie prin bluetooth, fie prin cablu. Există un slot USB în cotieră, şi un altul pe bord, aşa că pasagerul din faţă şi şoferul nu vor trebui să facă cu rândul pentru a-şi încărca telefoanele. Mazda3 nu face nicio discriminare, sistemul fiind compatibil atât cu Apple Carplay, cât şi cu Android Auto. 

Cât despre portbagaj, pe Mazda3 Hatchback acesta oferă un volum sufiecient pentru un hatchback de familie: 350 de litri. Acesta poate fi extins la puţin peste 1000 litri prin rabatarea bachetelor.

FOTO: Mihai Pop / ProMotor

Motorul are un răspuns prompt şi un comportament bun pe şosea

Am condus noua Mazda3 în versiunea diesel de 1,8 litri care produce 116 CP, alăturat unei cutii de viteze automate cu 6 trepte. Acceleraţia este liniară, iar sunetul motorului se sincronizează bine cu senzaţia de accelerare la apăsarea pedalei. Chiar dacă motorul nu ofere performanţe sportive, unitatea pe motorină trage destul de bine încât să poţi face depăşiri în siguranţă. Consumul mixt înregistrat nu a urcat mai sus de 6 litri la suta de km, asta nici măcar când am circulat în traficul aglomerat din Bucureşti, cu aerul condiţionat pornit.

FOTO: Mihai Pop / ProMotor

Suspensia şi manevrabilitatea mulţumesc pe toată lumea

Suspensia nu este printre cele mai moi însă oferă o stabilitatea bună a maşinii pe porţiuni virajate şi reuşeşte să absoarbă destul de bine şocurile provocat de denivelări. Mazda 3 este chiar suprinzător de confortabilă.

Manevrabilitatea la parcări este sporită de senzorii de parcare şi camera de marşarier, iar la capitolul siguranţă Mazda3 stă destul de bine. Maşina este dotată cu pilot automat adaptiv, sistem de asistenţă la depăşirea benzii de rulare, asistent iteligent de frânare, precum şi sistem de monitorizare a unghiului mort. Cam tot ce ai nevoie ca să ajungi în siguraţă la destinaţie.

Verdict

Trag linie şi îmi răspund la câteva întrebări simple. Arată bine noua Mazda3? Da. Oferă o doză de plăcere când te afli la volan, atât din punct de vedere al performanţelor cât şi din al pachetului tehnic? Da. Dispune de sisteme de siguranţă moderne? Da. Stă bine la capitolul conectivitate? Da.

FOTO: Mihai Pop / ProMotor

Fişa tehnică Mazda 3 Skyactiv-D116 Plus

Preţ versiunea testată – 25,790 TVA inclus

Tipul caroseriei – Hatchback

Tipul de combustibil – motorină

Cilindreee – 1758 cm3

Putere – 116 CP

Cutie de viteze – automată cu 6 trepte

Greutate – 1320 kg

Lungime – 4460 m

Lăţime – 1795 m

Înălţime – 1435 m

Ampatament – 2725 m

Volumul minim al portbagajului – 334 litri

Volumul maxim al portbagajului -1019 litri

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide