TEST: Mercedes-Benz E 350 BlueTEC Coupé. Savoir Vivre

Autor: Andrei Ştirbu 27 ian. 2014 Test drive

Există multe definiţii pentru sintagma franţuzească „savoir vivre”, începând de la livreasca „a şti cum să trăieşti elegant” până la „etichetă”, „cunoştinţe şi folosire a bunelor maniere”, etc.. Iar fiecare dintre definiţiile acestea pot fi trecute în lista de caracteristici ale lui E-Class Coupé.

Dacă nemţii au reuşit să facă un autovehicul în patru uşi să arate hipnotic de frumos (vezi CLS sau CLA), în mod clar sunt stăpâni la capitolul „cum să faci o maşină să arate ca un coupé”, mai ales dacă maşina în cauză are două uşi. 

E-Class Coupé + AMG kit = Sick Love 

A trecut deja un an de când E-Class Coupé s-a prezentat cu noua înfăţişare înaintea tuturor. Şi – nu trebuie să recunoşti, ştiu că aşa e – cu toate că are atâta timp de când se plimbă printre noi, chiar şi în ziua de azi întorci capul după câte unul. Forma, liniile, muchiile – toate se îmbină într-un mix foarte reuşit de eleganţă şi încordare. De fapt, mai bine te convingi de unul singur cu pozele din galeria foto de mai jos, e clar că eu am luat o boală care mă face uşor subiectiv atunci când vine vorba de designul contemporan Mercedes-Benz. 

DAT ASSSS!!!

Cât despre interior, ceasul analogic specific lui E-Class, din centrul bordului, a rămas la locul lui, în timp ce gama de materiale cu care poate fi ornat habitaclul a fost revizuită. Poţi să te joci în configurator cu tapiţerii textile sau din piele, împreună cu inserţii din lemn sau aluminiu. Eu te provoc să găseşti o combinaţie urâtă, poţi s-o postezi liniştit în rubrica de comentarii.

În termeni de confort, locurile din spate nu sunt ideale pentru o persoană înaltă de doi metri (lucru de care probabil ţi-ai dat seama şi singur, bănuiesc), în timp ce scaunele din faţă se asigură că ai parte de stabilitatea şi confortul unui Grand Tourer veritabil.

Îmi place să verific două ceasuri, ca să ştiu cu exactitate cât anume am întârziat

În ciuda faptului că versiunea coupé a lui E-Class stă pe platforma lui C-Class (strategie practicată încă de la CLK), senzaţia de la interior te duce cu gândul mai degrabă la un GT decât la un coupé sportiv. Cu toate că avantajele platformei de compactă sunt cât se poate de valabile (este mai uşor şi mai agil decât ar fi un E-Class Coupe pe platformă de… E-Class), senzaţia pe care o livrează E-Class Coupé te face să-ţi doreşti mai degrabă promenade lungi decât ture scurte saturate de turaţii ridicate. 

Consumul indică cifra aia pentru că… turaţii ridicate

În cazul motorizării testate, E 350 CDI BlueTEC Coupé – diesel V6 de 3,0 litri, cu 252 cai-putere şi 540 Newtoni-metru -, acceleraţia 0-100 km/h se efectuează în 6,4 secunde, în timp ce viteza maximă este limitată la 250 km/h.

În timp ce aceste cifre sunt mulţumitoare pentru majoritatea oamenilor, surpriza o joacă aici eficienţa din punctul de vedere al consumului de combustibil – medie declarată de 5,6 l/100 km – mulţumită modificărilor pe care le-a suferit gama de motorizări odată cu facelift-ul.

Având în vedere că abia anul trecut şi-a primit facelift-ul de jumătate de mandat, inginerii Mercedes au vrut să se asigure că norma Euro6 care va intra în vigoare din 2015 nu-i va prinde descoperiţi, aşa că au muncit la motoare pentru a le încadra în standardele de emisii viitoare. Iar dieselul V6 diesel, alături de cele în patru cilindri de pe E 200 şi E 250, dar motorul V6 pe benzină au trecut deja pragul către un viitor mai curat. 

… adică NU aşa. Aşa ceva nu este frumos, nici curat. Este doar păcătos şi plăcut, atât.

Un alt punct forte al facelift-ului l-a constituit lista de sisteme de siguranţă cu care E-Class poate fi echipat, unele dintre ele fiind antemergătoare celor existente momentan pe noul S-Class. Nu toate vin standard, însă dacă eşti genul (şi ar trebui să fii) care pune accent şi pe siguranţa (nu doar pe confortul) fundului tău, atunci E-Class Coupé este pregătit să răspundă cu „DA” pentru mai oricare cerinţă de a ta. 

„Bună, stăpâne! Eu sunt Scaunul şi, împreună cu Centura, voi avea grijă ca fundul tău să se simtă confortabil şi în siguranţă.”

E-Class Coupé cu motorizarea entry-level porneşte de la 44.615 €, în timp ce E 350 CDI BlueTEC Coupé are o etichetă de preţ de 55.626 € (TVA inclus în ambele cazuri). Nu este un preţ mic de plătit decât dacă îl compari cu preţul final, după ce ai dat iama în lista de opţionale, însă fiecare ban va fi investit în confortul şi siguranţa ta, lucru pe care E-Class îl garantează. În plus, tocmai ai dat banii pe un Coupé Mercedes-Benz, o decizie pe care nimeni, din câte am auzit eu, n-a regretat-o vreodată. 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide