Test Mercedes C-Class Coupe în România – GALERIE FOTO + VIDEO

Autor: ProMotor acum 4 ani Test drive

 


Interior

Lux şi sportivitate. Asta simţi când te urci prima dată într-un Mercedes C-Class Coupe. De fapt, într-un C-Class Coupe nu te urci, ci cobori. Scaunele din faţa sunt nişte adevărate fotolii adânci, cu o susţinere laterală de invidiat. Pasagerii din spate au loc destul dacă nu sunt foarte înalţi, singurul lucru care i-ar putea deranja fiind spaţiul din zona capului, dar vorbim totuşi de un coupe. Portbagajul are un volum de 400 de litri, mai mic decât al concurenţilor BMW Seria 4 şi Audi A5, dar suficient de încăpător. Liniile caroseriei sunt fluide şi denotă eleganţă, dar şi sportivitate în acelaşi timp.

Atenţia la detalii este copleşitoare. Până şi plafoniera este cu LED. Seara se aprind micile lumini de veche ascunse prin uşi lateralele consolei care ilumizează habitaclul cu fascicule calde şi de intensitate redusă, fără a incomoda şoferul.

Materialele folosite sunt de cea mai bună calitate, iar finisarea este ireproşabilă.  Când deschizi uşa, geamul fără ramă se lasă un pic în jos pentru a nu se evita un şoc inutil, urmând să urce înapoi după închiderea portiere. Cadranele principale sunt de tip analog şi îi stă bine aşa. Între ele, avem un display color care ne afişează informaţii.

Izolaţia fonică este perfectă, iar zgomotele care străbat “blindajul” şi ajung în interior sunt acoperite de sistemul audio.

Exterior

Noul C-Class Coupe pare  un pachet de muşchi, iar un kit exterior AMG îi sporeşte această imagine. Farurile inteligente cu LED, funcţie Cornering şi asistent de fază lungă luminează cât 3 perechi de faruri obişnuite, iar dacă mergi noaptea la drum întins, cum am făcut noi, singura problemă de vizibilitate pe care ai putea s-o ai este o o ceaţă deasă. Trapa panoramică poate transforma călătoria în zilele însorite într-o experienţă aparte. Stilul Mercedes este inconfundabil, iar sigla supradimensionată dau de gol maşina oriunde s-ar duce.

Infotainment

Primul lucru pe care îţi cad ochii când ajungi în scaunul şoferului este display-ul color de mari dimensiuni. Nu este tactil, navigarea făcându-se printr-un joystick rotund şi scund, împreună cu un touchpad cu aspect futurist. Ambele sunt poziţionate în zona unde te aştepţi să găseşti maneta frânei de mână, care este acţionată printr-un buton.

Calitatea imaginii este peste medie şi sistemul de operare, deşi înglobează multe funcţii şi setări, este intuitiv. Scaunul şoferului, cotiera, joystick-ul şi touch-pad-ul parcă au fost turnate într-o matriţă, iar rezultatul este o simbioză perfectă de comfort şi utilitate, indiferent dacă stai pe loc şi parcuri listele lungi de opţiuni cu care vine noul C-Class Coupe, sau schimbi melodii în timpul condusului printr-un swipe cu degetul mare. Arcul creat de forma touchpad-ului  este perfect să-l cuprinzi cu celelalte degete şi palma, în timp ce-ţi odihneşti mâna pe cotiera lungă.

Tot ce trebuie să faci este să mişti/roteşti/apeşi joystick-ul pentru a ţi se deschide în faţă întreaga plajă de opţiuni marca Mercedes.
Orice dotare rudimentară este mascată de câte un capac, ce se află la vedere trebuie să fie ceva special şi, neapărat, de cea mai bună calitate.

Piele în două nuanţe, inserţii de aluminiu şi lemn sunt materialele care alcătuiesc un interior impresionant. Volanul este genial. De dimensiuni reduse, dar destul de gros, plin de butoane.

Consola centrală masivă, care cuprinde doar două rânduri de butoane  cu o ergonomie de invidiat, este de o simplitate şi eleganţă desăvârşită.  Nu poate lipsi ceasul analogic cu sigla Mercedes, care tronează în mijlocul planşei.

 

Nervi ţinuţi bine în frâu

O dată aflat la volan, suportul centurii din montantul central vine mai aproape. Apeşi butonul de pornire al motorului şi poţi trece la selectarea modului de condus. Ai la dispoziţie Eco, Comfort, Sport, Sport+ şi Indiviual, iar fiecare îţi modifică după parametrii bine stabiliţi răspunsul motorului, sensibilitatea direcţiei sau suspensia. Totodată, îţi activează sau dezactivează anumite sisteme controlate de “creierul” maşinii.

În modul Comfort, C-Class Coupe este  o maşină silenţioasă. Asta până să o treci în modul Sport sau Sport+, când sunetul rotund al motorului se face auzit.

Când ai sub capotă un motor de doi litri pe benzină care dezvoltă 184 de cai-putere, călătoria ta va fi oricum rapidă, dar în funcţie de modul de condus selectat, vei alege ce fel de experienţă vrei să ai. Motorul este suficient de puternic ca să te împingă în scaun la o acceleraţie bruscă. Indiferent dacă foloseşti padelele sau modul automat de schimbare a vitezelor, acceleraţia îţi îndeplineşte aşteptările pe care ţi le imaginezi când vine vorba de un Mercedes.

Pedala ţi se mulează pe picior, iar răspunsul este în funcţie de apăsare. Apeşi lin, maşina se deplasează frumos, plutind pe un pat de vată. Atingi podeaua, pleci primul de la semafor. Când treci de punctul de kick-down (simţi un mic obstacol fragil la mijlocul cursei), Mercedes C-Class Coupe înţelege că ai nevoie de acceleraţie puternică şi acţionează în consecinţă, indiferent de modul în care te afli.

Prima sută de kilometri/oră pe vitezometrul digital o vezi afişată după 7,3 secunde (cutie automată cu 7 trepte) sau 7,7 (cutie manuală cu 6 trepte), iar “acul” se va opri aproape de 240km/oră. Având în vedere că este al doilea model din lista, după C180 (156cp), performanţele sunt bune şi subiliniaz că noul C-Class Coupe nu este doar o maşină elegantă, ci livrează senzaţii tari de la primele modele.   Emisiile de CO2 anunţate de Mercedes pentru C200 Coupe se cifrează la 123 – 136 g/km. Cine vrea adrenalină pură şi nu se uită la bani are la dispoziţie C63 AMG sau C 63 S AMG, cu ai săi 476, respectiv 510 cai-putere.

Echipat cu cutia automată, C-Class Coupe este o plăcere de condus în oraş. Schimbătorul este poziţionat la volan, în locul manetei care comandă ştergătoarele. Senzaţia este ciudată la început, însă te obişnuieşti rapid. Am avut la dispoziţie şi padele în spatele volanului, prin care poţi lua controlul asupra transmisiei, daca asta îţi doreşti. Intervii când vrei, iar pentru a comuta din nou pe modul automat ori deplasezi levierul cutiei din nou în modul Drive, ori trecerea se face în mod automat după o perioadă de inactivitate a padelelor.

 

Direcţie şi frâine

Direcţia poate fi cât de “moale” vrei, în funcţie de modul de condus ales.  Mai tare pentru modul Sport şi Sport +, dar în modul Comfort volanul se învârte foarte uşor. Frânele sunt cu discuri ventilate pe faţă şi discuri pline pe spate.

Conectivitate

Mutând schimbătorul şi frâna de mână dinlocul classic, s-a obţinut spaţiu pentru o cotieră de mari dimensiuni, care ascunde mufele USB, AUX şi slotul de card SD.

Consum

Consumul anunţat de Mercedes pentru C200 Coupe este 7,5 litri în oraş şi 5 în afară, însă aceste cifre vor fi obţinute cu greu şi sacrificând experienţa oferită la volan.

Mercedes C-Class Coupe începe de la 37.200 de euro (TVA inclus) şi sunt disponibile 6 variante pe benzină şi 2 diesel, cu puteri cuprinse între 156 şi 510 cai-putere pentru motoarele pe benzină, respectiv 170 şi 204 cai-putere pentru diesel. Preţurile pot creşte spectaculos, în funcţie de opţiunile adăugate.

Noi am testat modelul C200 care începe de la aproximativ 39.000 de euro (TVA inclus), însă dacă adaugi pachetul AMG, inclus pe variant testată, sari bine de 40.000.

Siguranţă

O parte din sistemele de siguranţă activă de pe Mercedes C-Class Coupe au “coborât” de pe nava-amiral S-Class. Printre ele avem Attention Assist şi Collision Prevention Assist.  Cel mai mic coupe Mercedes mai este echipat cu senzor de monitorizare a presiunii din pneuri, faruri automate, tempomat adaptiv şi cameră pentru marşarier. Totodată, avem sistemul Pre-Safe şi alţi senzori care detectează prezenţa unor obstacole şi frânează în cazul în care nu o faci tu la timp. Noul C-Class a obţinut 5 stele la testele EuroNCAP şi nu avem motive să credem că noul Coupe nu se va comporta la fel.

Jucării scumpe

Printre dotările cu care te răsfaţă Mercedes este butonul de închidere al portbagajului, scaunele încălzite şi ventilate reglabile electric, sistem de reglare a circulaţie fluxului de aer şi altele.

Condus în Bucureşti

Într-un oraş precum Bucureşti este nevoie de atenţie cu un Mercedes C-Class Coupe pentru că maşina este destul de joasă, iar o groapă mai adână sau o tentativă de escaladare a unui trotuar te poate lăsa cu spoilerul zgâriat şi mai sărac cu o sumă considerabilă.

Noul Mercedes C-Class Coupe este un coupe elegant nu duc e lipsă de sportivitate şi oferă o experinţă de neuitat. Este scump, dar luxos şi şi comfortabil.

 

 

 



Comentarii
Inchide