TEST: MINI Cooper ALL4 Countryman. PractiCOOL

Autor: Andrei Ştirbu acum 6 ani Test drive

Mai toată lumea a privit iniţial Countryman ca pe un exerciţiu inutil din partea MINI. La o adică, a fost primul crossover din istoria mărcii, istorie care elogia practicitate fără costuri de spaţiu. Iar Countryman a venit, cu botu-i masiv de nepăsător buldog englez, şi s-a înfiinţat în clanul britanic ca reprezentant MINI în segmentul crossover

Totul ţine de atitudinea potrivită

Avea nevoie MINI de un crossover? Înainte să răspunzi cu un declarativ „NU”, întreabă-te care e cel mai disputat segment în momentul de faţă. După cum un oficial MINI a declarat, prin 2010, în momentul lansării lui Countryman – „Vrem o feliuţă din această prăjitură”, indicând succesul promotorului Qashqai – strategia de marketing a britanicilor a fost una cât se poate de naturală. 

Dacă nu există cerere, cu greu va exista ofertă, cel puţin în industria auto. Şi, la cum se prezintă profilul cumpărătorului contemporan, de cereri nu se va duce lipsă. Acum, gândeşte-te la noul şi complexul MINI, despre care nu se puteau evita glumele referitoare la supraponderabilitate. 

Descrieri de pe pereţi

Enfin, revenim la Countryman, despre care ne-am convins în repetate rânduri că reuşeşte să-şi păstreze caracteristicile sportive specifice mărcii. Da, motorul de 1,6 litri turbo sună bine şi animă cu succes Cooper S Countryman, în timp ce dieselul Cooper SD de 2,0 litri aduce cuplu motor şi consum lăudabil.

E timpul să descoperim cum anume se prezintă un MINI Countryman… decent. Să dăm pagina, deci.

Pagini: 1 2 3 4



Comentarii
Inchide