Test scurt cu Honda Jazz facelift

Autor: Baltateanu Dragos 06 apr. 2011 Test drive

Honda Jazz este modelul de clasă mică al constructorului
japonez Honda.
Intrat într-un mic con de umbră, Jazz este
un model mai mult decât interesant. Când se vorbeşte de clasa mică
toată lumea se gândeşte la Ford Fiesta, Volkswagen Polo sau Opel
Corsa. Honda Jazz este cunoscută de puţină lume şi acest lucru este
o nedreptate. Faptul că Jazz nu a fost foarte popular în ţara
noastră se datorează şi preţului mai ridicat decât cel al modelelor
concurente.

Siluetă de monovolum mic

De curând, Honda Jazz a primit un mic upgrade. Noul model a fost
prezentat la Salonul Auto de la Geneva. Noutatea este dată de
modificarea câtorva linii de design şi a interiorului. Jazz are
acum un habitaclul integrat în familia Honda. A primit multe
elemente de la fraţii mai mare şi acest lucru dă un aer mai matur.
Avem cheie de contact şi manete de comandă de la Honda Accord şi
volan de la Civic. Avem o suprafaţă vitrată impresionantă şi un
miliard de spaţii de depozitate. Este una din puţinele maşini unde
stai să te gândesti unde să pui sticla de apă. În plus avem spaţii
de depozitare peste tot. Pe consola centrală, desupra torpedoului,
oriunde te uiţi. Jazz este un automobil foarte practic. Ca şi la
fraţii mai mari avem computer de bord şi mufă USB pentru a asculta
muzică de pe stick. USB-ul chiar are un prelungitor care face mai
uşor accesul.

Interior spaţios pentru un automobil de clasă mică

Honda Jazz este oferită în România doar cu o singură
motorizare, deocamdată.
Aceasta este motorul de 1,4 i-VTEC
de 100 CP. Este un motor decent, leneş în prima parte a
turometrului, dar care se trezeşte la viaţă dacă este turat decent.
Partea bună este consumul de carburant. În ciuda uzului aproape
exclusiv urban în timpului testului nostru, am reuşit să
înregistrăm un consum mediu de 7 l/100 km. Poziţia la volan este
bună, nu stai foarte sus iar vizibilitatea este excelentă.
Finisările sunt foarte bune, la fel şi materialele folosite la
interior. Un minus pentru anumite porţiuni fabricate dintr-un
plastic mai ieftin. Şi levierul schimbătorului ar fi putut să fie
mai „serios”. Este mic şi dă senzaţia că este fragil.

USB-ul are un prelungitor practic

Partea şi mai interesantă este în spate. Datorită banchetei
„magice” Jazz-ul poate fi transformat într-o secundă. Spatarul
poate fi rabatat asimetric şi putem obţine o suprafaţă plată în
continuarea portbagajului sau putem ridica şezutul pentru a crea un
spaţiu înalt între scaunele din faţă şi spătarul bachetei. Această
flexibilitate împreună cu un portbagaj ce poate primi 335 litri de
bagaje fac din Jazz un automobil excelent.

Honda Jazz merită să intre în elita modelelor din clasa
mică. Din păcate preţul este mare dar acest lucru este specific
produselor Honda. În plus, poate merită să aşteptăm versiunea
hibrid…

Aşteptăm şi versiunea hibridă

Honda Jazz 1.4 Comfort

Date tehnice

Propulsie: L4, 1.339 cmc, tracţiune faţă, transmisie manuală cu
cinci rapoarte, 100 CP, 127 Nm.

Performanţe: 0-100 km/h 11,4 secunde, viteză maximă 182 km/h,
consum mediu 5,5 l/100 km, emisii CO2 126 g/km.

Preţ: 14.855 euro cu TVA.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide