Testat în România: Citroen C4 1.6 HDI 110 CP

Timp de două zile am avut ocazia să îmi fac o idee despre ce înseamnă noua generaţie Citroen C4, în versiunea dotată cu motorul diesel de succes 1,6 HDi, de 110 CP. Iată în următoarele rânduri care este explicaţia titlului.

Testat în România: Citroen C4 1.6 HDI 110 CP Testat în România: Citroen C4 1.6 HDI 110 CP

Prima oară când am văzut imaginile cu noul Citroen C4 am rămas oarecum surprins: având în vedere că precedenta generaţie a fost una destul de inedită în clasa compactă, iar conceptele Citroen sunt printre cele mai "wow" la ora actuală, sobrietatea şi stilul reţinut al noii generaţii poate ridica semne de întrebare. De ce această adevărată cotitură la nivelul designului?

Noul Citroen C4 - lansarea pentru presa din Romania

Încă de la standul Citroen la Salonul Auto Paris 2010 am remarcat că, în realitate, Citroen C4 are un stil prietenos, chiar familiar, în acelaşi timp inspirând şi o puternică imagine de marcă, aş adăuga una reuşită şi coerentă. Acum, după ce am petrecut mai mult timp în preajma noului C4, pot spune că designerii francezi nu au greşit renunţând la continuarea stilului inedit.

Şi asta deoarece un stil mai serios, dacă e bine gândit, rămâne actual mult mai mult timp decât unul aproape OZN. Trebuie să recunosc: modelul pe care îl înlocuieşte începe să mi se pară, prin comparaţie, cam necizelat, cam învechit. Mă refer la versiunea în cinci uşi, deoarece francezii declară că nu vom vedea un urmaş al lui C4 Coupe în cazul noii generaţii. Eu cred că e păcat, pe baza lui Peugeot RCZ s-ar putea face un hot-hatch Citroen C4 foarte reuşit.

Citroen C4 - al 3-lea geam lateralDar să revenim la oile noastre. Şi la părţile mai puţin reuşite, din punct de vedere estetic, ale lui Citroen C4. Nu prea înţeleg de ce a fost făcut aşa de mic cel de-al treilea geam lateral: nu ajută prea mult la vizibilitate, iar estetica părţii din spate se apropie întrucâtva de banalitate. E o chestie subiectivă, ce-i drept, unora stilul relativ sofisticat al stopurilor le va sugera eleganţă.

Nu pot să mă abţin de la o remarcă: noul Citroen C4 e mai reuşit decât VW Golf 6 în ce priveşte sobrietatea stilului. Pur şi simplu ai de a face cu o maşină care respiră soliditate germană chiar mai mult decât etalonul german... În altă ordine de idei, dacă ţi-ai luat precedentul Citroen C4 când aveai în jur de 30 de ani, noul C4 va fi o evoluţie firească, dată fiind înaintarea în vârstă.

Din punct de vedere design, aş concluziona astfel: Citroen C4 este un C5 mai compact şi mai adaptat traficului urban, fără a pierde din sobrietatea şi eleganţa stilului.

Să vedem ce înseamnă interiorul noului Citroen C4.

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.