Testat în România: Lexus IS 300h. Achtung, hybrid-ninja attack!

Cea de-a treia generaţie Lexus IS rămâne fidelă propulsiei hibride prin versiunea de top IS 300h, care se vrea nu doar o alternativă tentantă la berlinele premium germane cu motoare diesel, ci e un atac pe toate planurile la adresa convenţionalului. De ce spun asta, vedeţi în rândurile următoare.

Testat în România: Lexus IS 300h. Achtung, hybrid-ninja attack! Testat în România: Lexus IS 300h. Achtung, hybrid-ninja attack!

Acum vreo 24 de ani, când România fierbea împotriva comunismului, japonezii de la Toyota pregăteau o marcă premium, care avea menirea să contracareze dominaţia germană. Marca respectivă a primit denumire Lexus, nume care, deloc întâmplător, rezonează cu luxul pe care clienţii îl vor de la o maşină premium.

Dacă iniţial gurile rele acuzau maşinile Lexus că sunt nişte copii mai puţin reuşite ale modelelor Mercedes-Benz, undeva la începutul anilor 2000 a început să se concretizeze o schimbare a filosofiei Lexus, îndreptată spre un dinamism mai pronunţat.

Iar prima generaţie Lexus IS a demonstrat că e începutul asaltului asupra lui BMW Seria 3: linii moderne, dinamice, tracţiune spate, accent pe spiritul sportiv, gândită în primul rând pentru publicul tânăr. A doua generaţie, pe lângă aspectul mai cizelat şi mai sportiv, plusa şi cu adoptarea unui sistem de tracţiune integrală, precum şi cu un diesel, dar şi cu o versiune de top, rivală pentru M3.

Dar iată că doar a treia generaţie Lexus IS vine cu două arme noi, menite a-l face pe acest ”ninja” japonez un adversar periculos pentru teutoni: pachetul F-Sport şi versiunea hibridă IS 300h.

Dacă designul general al noului IS este mult mai expresiv ca înainte, încadrându-se în noua imagine de marcă dominată de grilele de tip clepsidră ale noilor modele, elementele pachetului F-Sport fac din IS o maşină cu adevărat tupeistă.

Trecând peste alegerea consider eu nefericită a albului pentru modelul din test, se poate observa cu uşurinţă spoilerul frontal conturat extrem de agresiv, dar parcă şi languros, IS părând un adevărat playboy faţă de mult prea serioşii teutoni, cu ale lor M Sport Pack, S-Line sau AMG Pack.

Impresia se continuă în spate, unde stopurile continuă armonios linia inferioară a caroseriei, dar reuşesc să-i confere maşinii şi un aer ameninţător pe care îl avea mai demult Seria 3. Este adevărat, amatorii stilului mai clar şi mai concis germanic probabil nu vor agrea exagerările japonezilor, dar un lucru e sigur: dacă se alege o culoare vie pentru caroserie, pachetul F-Sport face din IS un magnet vizual.

Practic, Lexus IS e pentru un public tânăr cu bani care nu se jenează să arate că e nonconformist, iar femeile puternice au şanse mai mari să fie atrase de această maşină premium japoneză decât de cele germane. Provocarea gusturilor are, până la urmă, efecte dintre cele mai interesante.

Dar cum se prezintă la interior Lexus IS 300h? VEDEM PE PAGINA URMĂTOARE

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.