Volkswagen Golf 1.4 TSI DSG7

Autor: Oraan Mărculescu 26 iun. 2008 Test drive

Momentan, nimic nu este nou la Volkswagen Golf şi deja lumea se agită gândindu-se la viitoarea generaţie în timp ce vânzările actualului model continuă pe o linie sigură. Golf este însă îmbunătăţit în permanenţă şi încet-încet primeşte motorizări noi mai mult sau mai puţin aşteptate. Şi echipările se modifică în permanenţă şi un bun exemplu în acest sens este modelul GT devenit echiparea GT Sport.

Din păcate pentru fanaticii mărcii un posesor de Golf GT cu 170 CP poate avea acum o maşină care la exterior poate fi identică cu cea care are sub capotă un motor de 122 CP. Sau 105 CP diesel. Dar. Doar cei care se vor „arunca” să cumpere un Golf cu 105 CP diesel sau 122 CP benzină se vor bucura de cea mai nouă invenţie în materie de transmisii a grupului Volkswagen. Cutia DSG cu şapte trepte.

Disponibilă de acum şi în România, această transmisie poate fi achiziţionată exclusiv în combinaţie cu una din motorizările amintite mai sus. Cea mai interesantă opţiune o reprezintă combinaţia dintre noul DSG şi propulsorul pe benzină de 1.4 litri cu supra-alimentare cu compresor şi turbină. Micul motor sună senzaţional şi datorită combinării celor două soluţii pentru supra-alimentarea motorului ai în permanenţă la dispoziţie cuplul de 200 Nm, indiferent de treapta de viteză în care te afli.

Şi datorită noii transmisii, acum poţi să rulezi cu un Golf chiar şi în treapta a şaptea. Noua transmisie automată cu dublu-ambreiaj DSG are de acum şapte rapoarte dar doar pentru versiunea comandată împreună cu motorizarea 1.4 TSI de 122 CP. Momentan aceasta este una din cele mai performante transmisii automate din lume şi realizezi acest lucru dacă ai mai condus cel puţin odată o maşină pe care a fost montată o cutie de viteze automată.

În modul complet controlat de calculator noul DSG schimbă treptele în funcţie de modul în care apeşi acceleraţia dar schimbările de rapoarte sunt line şi rapide. Tot în modul automat, în timpul frânărilor puternice, cutia retrogradează automat producând frâna de motor şi un sunet sportiv din partea evacuării datorită urcărilor repetate şi rapide în ture.

Imediat ce se face trecerea în modul manual, adică secvenţial cu schimbarea rapoartelor din maneta schimbătorului de viteze, pe displaz-ul din bord apar afişate cele şapte rapoarte şi poţi zburda în voie pe viraje bucurându-te de o mică maşină sport de clasă compactă cu consum bun, performanţe corecte şi o transmisie foarte performantă la un preţ de pornire de 19.535 euro cu TVA.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:



Comentarii
Inchide