Mercedes-Benz S400 Hybrid

Autor: Tudor Bratu 15 nov. 2009 Test drive

Producătorul
anunţă o medie de 7,9 litri, dar sincer nu văd cum ai putea merge
ca să scoţi atât de puţin. Un S 350 CDI are anunţat un consum mediu
de 7,6 litri şi poţi obţine uşor un 8,5 sau 9. Deci concluzia este
că S 400 consumă cât un 350 CDI, dar este mai rafinat datorită
motorului pe benzină. În mod clar, consumul maşinii este sub cel al
unui 350 pe benzină, deci punct ochit – punct lovit pentru
Mercedes.

Motorul pe benzină al unui 350 a fost uşor modificat şi, sub capota
lui S 400, produce 279 CP şi 350 Nm. Ideea motorului electric este
de a-l ajuta pe primul la staţionare şi la acceleraţiile puternice.
Bateriile sunt încărcate cu energia recuperată la frânare şi vor fi
utilizate pentru e menţine în funcţionare sistemele electrice ale
maşinii atunci când ea staţionează.

Dacă bateria este încărcată suficient, sub 15 km/h la frânare,
motorul termic va fi oprit şi toate sistemele maşinii, farurile,
sistemul audio, climatizarea vor fi menţinute „în viaţă” de motorul
electric. Dacă însă aerul condiţionat va munci din greu, dacă afară
va fi foarte cald şi dacă bateria nu va avea suficientă putere în
ea, motorul pe benzină va porni automat. În caz că bateriile vor fi
încărcate mult, motorul pe benzină va porni imediat ce vei apăsa
acceleraţia ca să pleci de pe loc. Pornirea motorului termic are
loc fără zgomot şi vibraţii, este foarte lină.


La fel, la acceleraţiile puternice, în timpul depăşirilor, de
exemplu, motorul electric va interveni doar dacă va avea suficientă
putere în baterii. Este o diferenţă sesizabilă atunci când
accelerezi ajutat de motorul electric faţă de situaţia în care
acesta nu intervine.

Spre deosebire de hibrizii lui Toyota şi Lexus, bateriile nu sunt
încărcate şi în timpul mersului sau la acceleraţie, când nu au
suficientă putere pentru a veni în ajutor, ci doar la frânare.
Datorită sistemului de recuperare a energiei irosite la frânare,
pedala de frână are un comportament ciudat la început, până te
obişnuieşti cu ea: fie este uşor moale, fie se întăreşte brusc sub
piciorul tău şi trebuie să te acomodezi cu dozarea sa.


Dar S 400 rămâne un S foarte confortabil, care te va bucura cu
stilul său foarte elegant de a rula. Comparativ cu S 500 sau S 420
CDI, maşina este destul de lentă şi, sincer, te-ai fi aşteptat la
mai multe din punct de vedere dinamic atunci când ai fi spus
„Hybrid”.

În anumite momente, maşina pare lipsită de putere şi ai vrea de la
ea mai multă forţă. O limuzină trebuie să poată merge cu 250 km/h –
iar S 400 este capabil de asta, dar trebuie să poată ajunge acolo
foarte rapid, ceea ce nu prea face. Sincer, momentatn, până la S
500 Hybrid, aş cheltui mai mult pe un S 450 CDI, o adevărată uzină
de forţă cu 730 Nm, care nu consumă cu mult peste ceea ce înghite S
400.

Preţul pentru acest prim hibrid al lui Mercedes este corect, chiar
dacă maşina se comportă, din punctul de vedere al consumului,
foarte asemănător cu un 350 CDI. 400 Hybrid este rafinat, foarte
silenţios, consumă puţin pentru un motor de 300 CP alimentat cu
benzină şi, nu uitaţi, este prima soluţie viabilă Mercedes ce duce
numele S la următorul nivel al rafinamentului unei limuzine.
Comportament elegant de benzină la consum de diesel.

Da,
chiar nu contează anunţul BMW că Seria 7 ActiveHybrid va fi cel mai
rapid Hybrid din lume. Până să îl vedem pe străzi va mai trece ceva
timp (data de punere în vânzare se tot amână, momentan ajungându-se
la ceva de genul – „cândva în 2010”) şi Mercedes îşi va face de cap
în tot acest răstimp.

S400 Hybrid este primul model de serie Mercedes-Benz cu propulsie
hibridă care ajunge la comercializare în România. E un eveniment
important, pentru că numărul hibrizilor disponibili în ţara noastră
creşte şi sper ca lumea să înceapă să se gândească tot mai des la a
cumpăra aşa ceva în loc de un diesel. Vom vorbi imediat despre
avantajele lui 400 Hybrid în faţa unui 350 CDI BlueEfficiency, dar
şi despre dezavantaje. Pentru că ele există, iar în principal acest
lucru se datorează faptului că hibrizii sunt încă la început de
drum.

Acest prim Hybrid al lui Mercedes-Benz a fost construit pe o bază
la care ne aşteptam toţi: noua limuzină S cu facelift, lansată acum
câteva luni. Acest S400 este o puternică lovitură de imagine – la
adresa lui BMW în principal, dar şi a lui Lexus -, un avertisment:
suntem şi noi aici, intrăm şi noi în jocul hibrizilor.


Faceliftul clasei S a adus motorizări uşor modificate şi un
exterior mai modern, cu lumini de rulare pe timp de zi cu leduri
(pentru cine optează pentru ele), spoilere noi, faruri şi stopuri
cu design schimbat. Maşina arată acum ceva mai agresiv, dar nu şi-a
pierdut nimic din eleganţă. S-Klasse rămâne cea mai frumoasă
limuzină de lux din lume.

La interior, modificările sunt foarte subtile şi nu ai ce să
comentezi la capitolele ergonomie sau finisaje. Încă o dată,
S-Klasse rămâne cea mai frumoasă limuzină din lume.Totuşi, „Hybrid”
este prea mult spus pentru acest S400. Avem de-a face cu un „mild
hybrid”, adică unul care nu poate mişca maşina doar cu motorul
electric nici măcar câţiva metri.

Propulsorul electric, cu bateriile amplasate în compartimentul
motor, are o putere echivalentă cu 20 CP, mult prea puţini pentru
un S de peste cinci metri lungime şi aproape două tone masă
proprie. Cuplul motorului electric este de 160 Nm, şi ei prea
puţini pentru a pune singuri maşina în mişcare.

Din acest punct de vedere, S400 Hybrid nu poate fi comparat cu
LS600h, mai puternic şi mai rapid, cu două motoare electrice şi
capabil să ruleze numai electric pentru scurt timp. Nici „cel mai
rapid hibrid din lume”, aşa cum îşi anunţă BMW primul Seria 7
hibrid de serie, nu va putea să ruleze doar cu motorul electric,
acesta având aceeaşi configuraţie şi putere – 20 CP, precum cel din
S-Klasse. BMW va câştiga la dinamică datorită motorului pe benzină
extrem de puternic. Ca de obicei, frumoşii nebuni din Munchen trag
ei de motor cât pot.


Următoarea mişcare a lui Mercedes va fi însă S500 Hybrid, al cărui
motor electric mai puternic va putea fi încărcat şi de la priză
(cam aşa cum sună „Scoate şi tu telefonul de la încărcat şi bagă
S-ul”) şi va permite rularea în mod electric independent cale de 30
km. Aşa da, dar momentan nu ştim exact când va fi disponibil noul
500 Hybrid.

S 400 are totuşi avantajele sale. Consumă mai puţin decât un 350 pe
benzină şi este ceva mai scump decât un 350 CDI. Rafinamentul unei
limuzine pe benzină nu se compară cu cel mai rafinat diesel de pe
Planetă, indiferent de setări.

Deci S 400 se adresează momentan celor care călătoresc foarte mult,
dar cărora nu le place dieselul şi ţin la economie. În regim urban
am reuşit să obţin un consum mediu de 11,5 litri pentru 100 km
parcurşi, iar în afara oraşului, la un mers constant de autostradă
şi de drum naţional, am izbutit să cobor consumul mediu la 9,5
litri pentru 100 km.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide