Opel Insignia test drive – Preţuri Opel Insignia şi buget

Autor: Cosmin Iordache 19 ian. 2009 Test drive

VEZI TOATE INFORMATIILE DESPRE TESTUL CU OPEL INSIGNIA

Un alt aspect pe care îl vom dezbate în episodul de preţuri Opel Insignia este consumul de combustibil, cel care se resfrânge direct asupra bugetului proprietarului. Motorizarea Diesel 2.0 CDTI este cea mai echilibrată, fiind alegerea celui căruia performanţele nu îi sunt indiferente, dar nici drumurile dese la pompă nu îl prea încântă.

În broşura oficială, Opel declară un consum mediu de 5,8 litri/100 km. Este o valoare cam mică, pentru că în viaţa reală (a se citi Bucureşti şi zonele limitrofe) această medie nu va fi realizabilă.

Opel Insignia motor

În oraş, consumul declarat este de 7,7 litri, dar noi nu am reuşit să coborâm sub 8,5 litri. Să nu uităm, însă, că iarna nu este un sfetnic bun pentru un mers economic, temperaturile scăzute şi pneurile de iarnă mărind apetitul motorului pentru combustibil. Deci, în condiţii climaterice mai puţin vitrege, apropierea de media declarată nu sună utopic.

În regim extraurban se vorbeşte de o medie de 4,7 litri/100 km, pe care noi am corecta-o cu valori între 0,5 şi 1 litru, în funcţie de stilul de mers. Totuşi, avem un model mare, cu o lungime de 4,83 metri şi o masă de peste 1.500 kg, deci aceste valori nu ar trebui să mai pară mari, raportat la gabaritul crescut al acestei berline. Aşa încât credităm această versiune Opel Insignia cu un consum mediu în jur de 6,5 litri/100 km, fără a renunţa la un stil de condus alert.

În ultimul episod vom decreta verdictul şi vom sumariza toate plusurile şi minisurile, ce ne-a plăcut şi ce nu ne-a plăcut la noul Opel Insignia.

 

VEZI TOATE INFORMATIILE DESPRE TESTUL CU OPEL INSIGNIA

Cu preţuri începând de la 19.150 euro cu TVA, Opel Insignia are în prezent preţuri mai mari cu cel puţin 1.000 de euro decât modelul pe care îl înlocuieşte, Opel Vectra.Totuşi, ţinând cont că este un produs nou şi că are o echipare mai bogată decât modelul pe care îl sustituie, putem spune că reprezintă o ofertă foarte echilibrată.

În echiparea de bază, denumită chiar Insignia, noua berlină de la Opel oferă în standard: oglinzi electrice şi încălzite în culoare caroseriei, faruri cu halogen, aer condiţionat control manual, volan reglabil, ESP, ABS, airbaguri laterale, frontale şi tip cortină pentru pasageri faţă, proiectoare ceaţă etc. Faţă de predecesorul său, nivelul de bază s-a îmbogăţit cu acţionare capotă portbagaj prin telecomandă şi jante mai mari, pe 16 inch.

Preturi de baza Opel Insignia

Modelul de test Opel Insignia Cosmo 2.0 CDTI 160 CP are un preţ de catalog de 25.850 de euro, dar opţionalele precum Pachetul  "Driver" (941 euro – conţine faruri adaptive şi senzori de parcare faţă/spate), Pachetul Iarnă (252 euro – cu scaune încălzite şi spălător faruri) şi sistemul Radio DVD 800 NAVI (1.261 euro) îl duc la un preţ total de 28.304 euro.

Totuşi, chiar şi fără aceste opţionale, Insignia Cosmo are o echipare foarte bogată, incluzând jante de aliaj pe 18 inch,  sistem electronic de climatizare pe două zone, control automat al farurilor, senzor de ploaie, frână de mână acţionată electric, oglinzi eleectrocromatice şi multe altele.

Preturi Opel Insignia Cosmo

Interesant este faptul că opţionalele la Opel Insignia sunt mai ieftine decât cele de la Opel Vectra. De exemplu, sistemul Radio DVD 800 NAVI este mai ieftin pe noul model cu aproape 400 de euro decât Radio DVD 90 disponibil pe Vectra, la preţul de 1.622 euro. Acest lucru este valabil şi pentru farurile adaptive şi senzorii de parcare faţă/spate.

La capitoul preţuri Opel Insignia versus alte modele, deocamdată vă spunem că Opel Insignia se află în media clasei, fiind mai scump decât rivalii din Franţa, dar mai ieftin decât concurenţii din Germania sau Japonia.

Să vedem, însă, cum influenţează consumul bugetul lui Opel Insignia.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide