Porsche Cayman S PDK

Autor: Dragoş Băltăţeanu 11 aug. 2009 Test drive

Există însă şi personalitatea „rea”! Demonul este trezit
prin apăsarea butonului Sport sau Sport Plus, depinde de cât de
mare vrei să fie demonul. În Sport Plus, motorul latră scurt şi
turometrul urcă imediat. Chiar şi în modul automat treptele sunt
schimbate doar la 7.000 rpm în zona roşie, dar de data asta simţi
fiecare schimbare.

Acceleraţiile sunt fulminante şi se lasă acompaniate de simfonia
rece şi metalică a boxerului cu şase cilindri. Până te
dezmeticeşti, atingi viteza maximă de 275 km/h. Pe linia dreaptă a
unui circuit, desigur.

Butonul Sport vine odată cu pachetul Sport Chrono şi era disponibil
şi pe modelul anterior. Butonul Sport Plus este o funcţie nouă şi
oferă un regim de cursă. În modul Sport Plus există şi funcţia
Launch Control, pentru o plecare de pe loc perfectă.

Cu butonul Sport Plus activat, se apasă pedala de frână cu piciorul
stâng şi acceleraţia este călcată la maximum. Motorul intră în
regimul optim la 6.500 rpm. Odată eliberată pedala de frână,
Cayman-ul va lua un start demn de orice cursă pe circuit.

Ploaia nu ne-a slăbit aproape deloc în excursia pe care am
întreprins-o cu Cayman S. La un moment dat, turna torenţial. Chiar
şi aşa, Cayman-ul s-a dovedit încă o dată un automobil extrem de
echilibrat.

Centrul de greutate plasat jos şi motorul amplasat aproape central
fac diferenţa. Sistemul PSM te lasă să te joci şi intervine destul
de târziu. Chiar şi aşa, este destul de dificil să faci Cayman-ul
să plece de spate. Este la fel de comunicativ, exact cum ni-l
aducem aminte.

Interiorul e acelaşi loc ordonat ce emană calitate ca în orice
Porsche. Poziţia de condus este joasă, dar scaunul şoferului poate
fi reglat pe şase direcţii. Spaţiul util nu-i prea mare, dar ai
unde să pui un telefon, un portofel şi doua sticle de apă.

Suporţii pentru băuturi sunt mascaţi discret în bord.
Volanul este acum parcă mai gros un pic, iar direcţia se simte mai
grea. Butoanele de pe consola centrală au fost redesenate, dar
păstrează stilul inconfudabil şi sunt la fel de mici ca
întotdeauna. În partea de sus a consolei tronează cronometrul
analogic, ce marchează prezenţa pachetului opţional Sport
Chrono.

Planşa de bord are turometrul plasat central, iar vitezometrul este
gradat doar din 50 în 50 km/h. Există însă un vitezometru digital
amplasat chiar sub turometru. Pentru cutia PDK există şi un
indicator de treaptă amplasat în ceasul din dreapta. Această cutie
este acţionată printr-un levier classic, ca orice cutie
automată.

Levierul poate fi mutat către stânga pentru poarta manuală. Partea
proastă este că Porsche a ales ca treptele să fie schimbate
împingând în levier, iar retrogradările trăgând, invers faţă de cum
ar trebui să fie. Orice maşină sport cu cutie automată secvenţială
are plusul în spate şi minusul în faţă

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide