Renault Megane Coupe 1.6 16V (II) – DINAMICĂ şi BUGET

Autor: Oraan Mărculescu 17 mai 2009 Test drive

VEZI TOT TESTUL PROMOTOR.RO CU NOUL RENAULT MEGANE

Dotari standard DynamiqueNoul Renault Megane Coupe este oferit începând de la nivelul de echipare Dynamique. Iar motorizarea 1.6 16V porneşte de la un preţ de 14.350 euro, cu TVA inclus. Adică sub 15.000 euro pentru un look foarte reuşit… oare ne aşteaptă "surprize" în ce priveşte echiparea maşinii?

Ei bine, nu este deloc aşa. Francezii sunt departe de a fi scoţieni, iar în banii ăştia beneficiezi de o listă de dotări standard extrem de bogată, la fel ca la Megane hatchback. Şi nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, ci mai bine vedeţi lista alăturată.

Maşina de test mai era echipată cu vopsea metalizată (300 euro), aer condiţionat bi-zonă (200 euro), pachet Xenon şi ESP (950 euro), pachet radio-CD MP3 Arkamis 4X30 KML USB + trapă fixă + senzori de parcare spate (1.150 euro).

Pachet Xenon + ESP la doar 950 euroDintre aceste opţiuni, climatizarea automată, ESP-ul sau senzorii de parcare spate chiar nu trebuie să lipsească din dotarea maşinii: prima sporeşte gradul de confort, a doua este necesară pentru o siguranţă cât mai crescută, în timp ce senzorii de parcare… ei bine, chiar sunt necesari, dată fiind vizibilitatea precară în spate, specifică unui coupe.

Aşa încât preţul final al maşinii din imagini ajunge la 16.950 euro. Deci aproape 17.000 euro pentru o maşină care arată foarte bine şi este superdotată. Nu ştiu ce credeţi voi, dar mie mi se pare că e o sumă deosebit de atractivă în condiţiile date.

Şi, chiar dacă versiunea de bază a lui Renault Megane Coupe duce lipsă de un caracter sportiv adevărat, preţul maşinii este deosebit de tentant pentru amatorii de individualism şi confort.

Motorul 1.6 16V - consum moderatCare, cel mai probabil, vor aprecia şi consumul moderat al motorului 1.6 16V. Deşi valoarea teoretică de 6,9 litri/100 km mi se pare cam optimistă, realitatea nu este prea departe: un stil de condus între normal şi dinamic te duce la un consum mediu de până în 7,5 litri/100 km, în timp ce, dacă vrei să cochetezi cu sportivitatea, trebuie să te aştepţi la un 8 litri/100 km. Deci, chiar dacă exagerezi cu pedala, Megane Coupe 1.6 16V rămâne decent.

Tot decente sunt şi cheltuielile de service – intervalul pentru revizii fiind de 20.000 km. Pentru un parcurs de 100.000 km, acestea se ridică la 1.093,43 euro, o sumă mai mult decât acceptabilă – cea mai scumpă revizie fiind cea de la 60.000 km, când trebuie schimbat şi kitul de distribuţie.

În concluzie, dacă ne raportăm la preţ, Renault Megane Coupe 1.6 16V se dovedeşte un pachet foarte reuşit: are un aspect foarte atractiv de coupe, interiorul este plăcut, iar nivelul de echipare extrem de generos. Stă mai puţin bine la capitolul sportivitate, dar, pentru cât costă maşina, raportul preţ/performanţe este mai mult decât mulţumitor.

Renault Megane 1.6 16V - o oferta excelenta, cu un raport pret/masina foarte bun

Dacă eşti tânăr(ă) şi vrei individualism şi confort la bani puţini, cu siguranţă noul Renault Megane Coupe 1.6 16V se va afla în topul preferinţelor tale. Sau ale părinţilor tăi, dacă vor să îţi facă un cadou potrivit.

VEZI TOT TESTUL
PROMOTOR.RO CU NOUL RENAULT
MEGANE

Megane Coupe - sportivitate moderataAm văzut în episodul trecutRenault Megane Coupe
are foarte multe ingrediente de coupe adevărat
, însă acum
e cazul să vedem dacă merge ca un coupe.

Motorul de 1,6 litri şi 110 CP
anunţă din start că nu prea are de a face cu sintagma „coupe
sportiv”
. Puterea este atinsă la 6.000 rpm, ceea ce poate
da speranţe pentru un sound sportiv, însă cuplul maxim este de
numai 151 Nm, şi aceştia obţinuţi la o turaţie măricică, de 4.250
rpm.

În practică, o dată ce ai apăsat
butonul „start stop” şi ai început acceleraţia, realizezi că
versiunea de bază a lui Renault Megane Coupe se comportă
obişnuit
. Demarajul nu te ia prin surprindere, avantajul
faţă de un diesel, de exemplu, fiind că motorul urcă în
ture liniar, acceleraţia fiind uşor de controlat
. Iar
schimbătorul de viteze face faţă cu brio – până la treptele cinci
şi şase, unde, la fel ca la Megane hatchback dCi, timoneria
este inexactă de multe ori.

ESP-ul tempereaza exagerarileUn amendament: demarajul
teoretic 0-100 km/h în doar 10,5 secunde nu e uşor realizabil în
practică – necesită urcarea motorului în ture înalte fără milă,
însă ambianţa interioară şi manevrarea comenzilor sugerează calm.
Deci este de preferat ca amatorii de liniuţe şi plecări fulminante
de la semafor să aştepte o versiune mai puternică pe benzină,
pentru că acest motor de 1,6 litri este mai mult civilizat
decât rebel
.

Maşina de test era echipată cu
pachetul Xenon şi ESP. Din care ne interesează acum a doua opţiune:
sistemul de control al stabilităţii, perceptibil cel mai
mult în virajele atacate în forţă.
Acolo unde, prin
„temperarea” turaţiei motorului, ţi se dă impresia că ruliul este
mai redus decât te-ai aştepta (având în vedere că şi Megane Coupe
vine dotat cu pachetul „drumuri dificile”, adică o suspensie puţin
înălţată).

De fapt, ESP-ul nu este pe placul celor care vor să ducă
maşina la limită
, deoarece tăierea gazului implică şi
retrogradarea rapidă – ceea ce schimbătorul de viteze nu prea
agreează, preferând o manevrare lină, nu fermă. Aşa încât abordarea
unui traseu virajat la limită îţi conferă o doză prea scăzută de
fun. Iar să pui ESP-ul pe off, nici vorbă.

Treptele 5 si 6 perfectibileDirecţia, la fel ca în cazul
lui Megane hatchback, e foarte precisă. Pentru un Renault. În rest,
pentru cei care vor sportivitate la limită în viraje,
direcţia ar trebui să fie mai incisivă
. Aşa că e mai bine
să te rezumi doar la a combina rapiditatea cu relaxarea, pentru că
Megane se pricepe de minune la acest lucru.

Vitezomanilor nu le va fi greu să îşi piardă permisul, deoarece
reprizele sunt suficient de bune, dacă ai retrogradat în
treapta potrivită
. Nu vei simţi izbucnirea pe care ţi-o
conferă dieselul, dar poţi realiza depăşiri decente. Iar rularea la
viteze mari devine deranjantă auditiv de pe la 140 km/h în sus,
când zgomotele aerodinamice se combină cu al motorului într-un mic
concert care acoperă nivelul normal al instalaţiei audio. Şi tot
legat de sunet: păcat că motorul nu sună mai
melodios
, ci doar ca un propulsor obişnuit pe benzină.

Numai de bine despre frânare,
progresivă la viteze mari şi promptă la viteze mici
,
specifice traficului urban. Rezistă suficient de bine la oboseală
(ba chiar surprinzător de bine în condiţii de „forjă”), iar
stabilitatea pe traiectorie e lăudabilă. Din nou, un avantaj al
soluţiei tehnice – puntea faţă este prinsă de caroserie printr-un
subcadru, rigiditatea transversală fiind foarte bună.

Într-un final, realizezi că Renaulte
Megane Coupe 1.6 16V nu are un comportament la fel de agresiv
precum te face aspectul să crezi. Manevrabilitatea şi
performanţele sunt specifice unei maşini normale, fără pretenţii de
sportivitate.

Renault Megane Coupe 1.6 16V - manevrabilitate si performante decente, nu sportive

Ceea ce înseamnă că
şi preţul ar trebui să fie acceptabil.
Este?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide