Alfa Romeo Spider

Autor: Alexandru Banu acum 12 ani Test drive

Sună telefonul, răspund… şi aflu că vineri pe la 11.00 trebuie să mă prezint la AutoItalia pentru a o lua la test pe Alfa Romeo Spider. Şi nu o Alfa Romeo Spider oarecare, ci una roşie, cu piele neagră, cu 3.200 cmc sub capotă şi cu tracţiune integrală…

Deja simţeam adierea unei brize prin redacţie, atmosfera nu mai era aşa de apăsătoare, iar ideea de a mă bucura de farmecele italiencei vreme de un întreg weekend era dătătoare de fiori.

Mi-am propus să fiu punctual la întîlnirea cu Spider, dar traficul din Capitală nu mi-a dat nici o şansă: aproximativ zece kilometri parcurşi în două ore şi jumătate. Era în parcare, aştepta, părea doar o bucată metal, dar emana atîta viaţă şi pasiune, încît m-am crispat puţin. La 30 de ani, nu mă pot lăuda cu aceeaşi cantitate de vitalitate ca italianca. Înainte de îndeplinirea formalităţilor, am zăbovit vreo zece minute pentru a-i contempla caroseria.

O parte frontală cunoscută de la 159 şi Brera, dar foarte proaspătă şi de o agresivitate pură, destul de rar întîlnită astăzi în peisaj. Este dificil să priveşti o Alfa Romeo Spider fără a lua în calcul tot ce s-a întîmplat în trecut, căci modelul nu este un accident în oferta firmei, ci continuă o poveste începută pe la mijlocul anilor ‘60. Un singur detaliu a rămas atemporal: grila frontală sau celebrul scut Alfa Romeo. 

După cîteva rătăciri, scutul a rămas acelaşi, cu sigla Alfa Romeo integrată sub marginea superioară a grilei. În rest, designul a migrat de la povestea construită de-a lungul capotei tipice de roadster, spre un mesaj comunicat pe orizontală. Pot exista nostalgici care să ducă dorul liniilor zvelte de altădată, printre aceştia m-aş putea include şi pe mine, dar designerii italieni au reuşit să plaseze Alfa Romeo în 2007 extraordinar de sus din punctul de vedere al imaginii.

Prin urmare nu regret nimic, mă bucur de prezent. Totul se continuă cu o linie a parbrizului extrem de înclinată, care face bine întregului, dar afectează confortul. Dacă partea frontală poate fi considerată deja clasică, spatele maşinii produce o tornadă de senzaţii. Chiar şi dacă priveşti uşor superficial, ochii îţi vor pica pe cele patru evacuări, semn că sub capotă se întîmplă ceva. Un ochi format va remarca şi micul difuzor plasat între evacuări şi menit a adăuga cîteva kilograme forţă de apăsare pe puntea spate la viteze superioare. Spatele nu este încărcat cu indicative inutile, se află acolo doar sigla constructorului Italian, susţinută de numele modelului: Spider.

Vor impresiona şi stopurile spate, care rivalizează la capitolul agresivitate cu grupurile optice faţă. Nu este recomandată contemplarea spatelui la ceas de seară, cînd stopurile sînt aprinse. S-ar putea să fie ultimul lucru contemplat în viaţă. De o senzualitate apoteotică este linia portbagajului privit din lateral, de la nivelul şoldurilor care adăpostesc pasajele roţilor spate. Acest detaliu poate fi folosit în sesiunile de hipnoză adresate virusaţilor de automobil. Se regăsesc într-o suprafaţă foarte restrînsă detalii ce aduc aminte de modele fabuloase: BMW 507, Cobra, ori roadsterele MG şi Ferrari 250 SWB Spider.

 Aş putea să continuu, dar vedeta de azi este Alfa Romeo Spider. A trebuit să-mi curm mica reverie provocată de design pentru a intra în posesia elementelor necesare trezirii la viaţă a celor 260 de căluţi. Prima grijă a fost să ascund soft-top-ul cît mai repede. Găsisem deja un detaliu care lăsa de dorit. Pentru a capota/decapota maşina, trebuie să zăboveşti aproximativ 15-20 de secunde cu degetul pe comutator, lucru uşor incomod.

Partea bună este că textila care acoperă habitaclul nu răpeşte din volumul portbagajului; există rezervat un spaţiu special între portbagaj şi locurile spate. Ştiam ce se ascunde sub capotă: un propulsor V6 de 3.200 cmc care nu prea îşi are originea în Italia, el provenind din recenta colaborare a FIAT cu GM. Poate un pic rănit orgoliul naţionalist al peninsularilor, dar numai pînă apeşi butonul de start. Tresari, indiferent că eşti la prima experienţă sau ba. Un sunet gutural, grav, cu tonalităţi joase şi puternic îţi induce în palme o transpiraţie rece.

Devii nesigur de priza pe volan şi pe schimbătorul de viteze. Un fel de avertisment: maşina se conduce cu suflet, cu pasiune, nu este un simplu fier motorizat care să te transporte din A în B. Trebuie să îi acorzi atenţia cuvenită, pentru că ştie să te răsplătească din plin. În timpul testului, am fost şi un mic vînător de expresii faciale… În top s-a aflat o doamnă în jurul a 30 de ani care se lingea pe buze. Conducea un Matiz, e de înţeles.

Poziţia la volan reprezintă călcîiul lui Ahile. Scaunul şoferului, oricît de coborît ar fi, tot oferă o poziţie de condus relativ înaltă. Ar mai fi de criticat uşor şi spătarul scaunului, uşor subdimensionat cînd vine vorba de persoane de peste 1,85 metri înălţime. Din cauza liniei plonjate a parbrizului, dacă doresc să adopte o poziţie corectă la volan, persoanele de peste 1,90 metri s-ar putea vedea nevoite să privească peste rama superioară a parbrizului.

Pagini: 1 2



Comentarii
Inchide