Am testat G 63 AMG facelift – cel mai puternic off-roader

Autor: Andrei Nan 01 iun. 2012 Test drive

Putere, stabilitate şi sunet: cele trei elemente care caracterizează fără dar şi poate versiunea AMG. Nu ai zice niciodată că o maşină de 2.550 kilograme şi 544 CP ar sta pe şosea, mai ales dacă ne gândim şi la dimensiunile caroseriei. Cei de la Mercedes parcă au reuşit să „păcălească” legiile fizicii, oferind sisteme capabile să se „lupte” cu toate forţele uriaşe generate de un condus în forţă. „Beculeţul” care avertizează şoferul despre intervenţia sistemelor de control parcă face parte dintr-o instalaţie de Crăciun.

Cu toate acestea greutatea maşinii se face resimţită mai ales în momentul frânării, dar şi aici inginerii au reuşit să dimensioneze perfect sistemul de frânare. Odată ce îţi invingi frica (se simte suficient de tare greutatea maşinii) îţi dai seama că totul lucrează perfect.

Un alt moment un pic neplăcut este „agresivitatea” cu care intervine ESP-ul. Cu siguranţă dacă acest sistem nu ar exista maşina ar fi dificil de „strunit” şi foarte puţină lume ar reuşi să exploateze performanţele generate de propulsorul V8 de 5,5 litri: 5,4 secunde 0-100 km/h, 544 CP şi un cuplu de 760 Nm. Poate pare un pic ireal faptul că maşina este capabilă să atingă 100 de km/h în 5,4 secunde dar, în mod evident, acest lucru se datorează puterii motorului, dar şi a cutiei automate cu şapte rapoarte AMG SPEEDSHIFT PLUS 7G-TRONIC. Cutia este mai mult decât senzaţională. Schimbă foarte rapid treptele de viteză oferind şoferului posibilitatea de a exploata motorul exact în zona de performanţe maxime ale acestuia. Dar, pe lângă modul excelent de schimbare a treptelor de viteze, cutia retrogradează la fel de eficient, practic şoferul nu are altceva de făcut decât să se „ţină” de volan.

Ceea ce este cu adevărat spectaculos, din punct de vedere al unui şofer care ţine la economia de carburant, este faptul că acest propulsor are un consum cu 13% mai mic decât predecesorul său. Acest lucru a fost posibil datorită utilizării celei mai noi tehonilogii turbo, dar şi a utilizării cutiei automate AMG SPEEDSHIFT PLUS 7G-TRONIC. Întreg ansamblul motor/cutie de viteze are trei moduri de funcţionare: Sport, Manual şi…ECO. Doar în modul ECO se activează sistemul start/stop, sistem care este unul din factorii importanţi în reducerea consumului de carburant. Start/Stop-ul se decuplează automat în modurile Sport şi Manual. În aceste două moduri, în mod evident răspunsul motorului şi al cutiei de viteze este mult mai ferm, oferind şoferului toate resursele pe care motorul le poate produce.

Încă de la primul contact, de la prima cheie iese în evidenţă ceva sublim: sunetul generat de evacuarea dublă a motorului V8. Este un zgomot incredibil, care „te scoală din morţi”. Aproape că ai vrea să auzi acel sunet tot timpul şi atunci când rulezi bară la bară. Parcă îţi vine să pui cutia de viteze pe „liber” şi să începi să accelerezi….doar de dragul sunetului.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide