TEST: Driving, pur şi simplu: asta înseamnă Toyota GT86

Autor: Adrian Mihălţianu 19 sept. 2012 Test drive

Aşteptam contactul cu noul coupe Toyota GT86 destul de interesat, deşi aspectul cam cuminte al maşinii, chiar bătrânesc faţă de ultima Toyota Celica, mă făcea să cred că GT86 nu prea are cu ce.

 

Eroare, însă, deoarece aparenţele înşală uneori mai mult decât te aştepţi.

În primul rând, Toyota GT86 nu este un urmaş al lui Celica, pentru că noul coupe japonez beneficiază de tracţiune pe spate, iar motorul de sub capotă a fost realizat de inginerii Subaru, fiind vorba despre un boxer în patru cilindri aspirat.

Care a contribuit la obţinerea unei capote foarte joase, maşina arătând foarte echilibrat. Ce-i drept, în secolul XXI publicul tânăr şi neliniştit reclamă linii mai extravagante de la o maşină sport, GT86 arătând prea cuminte pentru mulţi.

 

Un spate glorios. Absolut glorios!

Dar aici este ”the catch”: Toyota GT86 nu este, de fapt, dedicată fanilor NFS, ci unui public mai matur, pentru care contează mult mai mult esenţa unei maşini. Poate mă vor înţelege mai bine cei ca mine, trecuţi de 30 de ani şi care transpun în domeniul auto o oarecare reticenţă pentru gadgeturile ultimul răcnet.

Prin „cuminte”, înţelegem „din altă lume”, da? 🙂

 

Ideea de maşină cu aspect cuminte este continuată şi în interiorul lui Toyota GT86 – vedem mai multe pe următoarea pagină

Pagini: 1 2 3 4

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide