Honda Civic Sedan facelift

Autor: Adrian Mihălţianu 02 nov. 2009 Test drive

Sunt
convins că foarte mulţi au spus „Nu, merci” atunci când au văzut un
Civic Sedan pentru prima oară. La noi, cele mai bine vândute
compacte cu patru uşi provin din curtea celor de la Renault, Ford,
Skoda şi aşa mai departe.

Da, este adevărat că un Civic Sedan are o singură motorizare
disponibilă – anume un propulsor pe benzină de 1,8 litri şi 140 de
cai-putere – şi în acelaşi timp doar două versiuni de echipare.
Însă nu vă temeţi! Această maşină, chiar şi cu o singură motorizare
şi cu doar două nivele de echipare, oferă nişte lucruri pe care nu
le vom găsi la nici un alt rival de-al său din Europa şi nici chiar
din Asia.

În primul rând, eu n-am mai întâlnit un alt motor aspirat, pe
benzină, comparabil în capacitate cilindrică sau cai-putere, care
ulterior să consume sau să „tragă” aşa cum o face acest 1.8 i-VTEC.
Tocmai am petrecut jumătate de săptămână alături de el, conducând
într-o manieră jumătate grăbită, jumătate agresivă.

Rezultatul final a fost un consum de 8,9 litri/100 km. Extraurban?
Nu. Mixt? Nu. Consumul a fost obţinut numai în oraş. Ulterior m-am
uitat pe fişa tehnică şi, surpriză, 8,9 era fix consumul dat de
producător la ieşirea maşinii din fabrică. Bine, sincer să fiu deja
ştiam toate astea.

Ştiam şi că propulsorului îi place să fie turat până în zona roşie,
urcând constant pe toată plaja turometrului. Ştiam că este poate
cel mai silenţios din clasă şi nu în ultimul rând ştiam că poate
duce un Civic Sedan până la 100 km/h în doar 9 secunde, accelerând
instant şi progresiv în orice treaptă de viteză, înclusiv a
şasea.


Ştiam că are una dintre cele mai reuşite cabine, în care te poţi
instala pentru doar 17.000 de euro – preţ de bază. Scaune
ergonomice, materiale plăcute la atingere, poziţie foarte bună la
volan şi, în cazul nostru, câteva dotări plăcute de genul: cruise
control automat, comenzi audio pe volan, airbag-cortină, control de
stabilitate şi tracţiune, climatizare automată, oglinzi pliabile
electric, volan îmbrăcat în piele, trapă electrică, radio-CD cu MP3
şi 6 CD-changer şi încă multe altele.

Schimbările aduse pentru 2009 includ spoiler şi grilă faţă
modificate, un nou design pentru jante & faruri şi stopuri noi;
iar la interior o tapiserie nouă şi un semnalizator cu impuls – un
upgrade inteligent şi binevenit.

În ciuda faceliftului totuşi foarte subtil, Civic Sedan rămâne una
dintre cele mai inteligente şi eficiente alternative din clasa ei.
Dinamic, este atât de echilibrată, încât aproape uiţi că nu eşti la
volanului hatch-ului acela dement… ştiţi voi, Type R.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide