Honda Jazz – Test în Germania

Autor: Tudor Bratu 25 nov. 2008 Test drive

Industria auto a învăţat toţi constructorii că, pentru a avea succes cu adevărat, nu schimbi reţeta care se dovedeşte a fi ideală. O îmbunătăţeşti. Noul model de clasă mică al constructorului japonez Ă Honda Jayy – aminteşte de fosta generaţie din orice unghi ai privi maşina.

Evident, Honda a crescut dimensiunile, dar a ascuns acest lucru sub un desgin ceva mai modern, cu forme ce amintesc, mai ales în cazul părţii frontale, de filosofia de design “extraterestră” a celor mai noi modele ale constructorului.

Honda nu a renunţat la arhitectura caroseriei de tip cab-forward, adică o parte frontală scurtă, o poziţie de condus înaltă şi în rest un design şi funcţionalitate de monovolum. Conservarea identităţii modelului se datorează şi păstrării publicului-ţintă al acestuia – foarte pe scurt: familii de peste 45-50 de ani care au nevoie de un autoturism practic, dimensiuni relativ reduse, funcţionalitate şi performanţe cât mai apropiate de cele ale claselor superioare.

În România, Jazz va fi disponibil de la sfârşitul acestui an şi preţurile se vor situa foarte probabil în jurul valorii de 15.000 de euro cu TVA. Din două motorizări disponibile la nivel european, un motor de 1,2 litri şi 90 CP şi unul de 1,4 litri şi 100 CP, la noi Jazz va fi importat doar cu acesta din urmă. Este vorba despre o evoluţie a aceluiaşi motor, dar montat sub capota lui Civic.

În premieră pentru clasa mică, propulsorul poate fi cuplat unei transmisii manuale robotizate, i-Shift cu şase trepte. Performanţele acesteia sunt corecte pentru această clasă, schimbarea treptelor în modul automat având o întârziere foarte mică. Pe modul Manual, cu schimbare din padelele din spatele volanului, lucrurile stau ceva mai bine. Am reuşit să atingem şi 180 km/h cu un Jazz 1.4, motorul fiind, logic pentru unul Honda, capabil să menţină fără probleme regimurile de turaţie înalte. Consumul mediu pe care l-am obţinut în timpul testelor a fost de aproximativ 7 litri pentru 100 km parcurşi, mai mult decât satisfăcător.

Ţinuta de drum este corectă, cu un ruliu logic pentru arhitectura caroseriei şi pentru caracterul familial, ce implică, desigur, confort din partea suspensiilor. Direcţia are un feedback bun, iar transmisia manuală pe motorul de 1,4 este precisă şi cu trepte etajate destul de scurt. Singurul lucru pe care nu l-am apreciat la Jazz este motorul de 1,2 litri, a cărui filosofie nu am prea înţeles-o, având în vedere că are doar 10 CP mai puţin decât cel de 1,4 şi chiar şi aşa face Jazz-ul mult mai leneş pe reprize. În plus, este simţitor mai zgomotos decât versiunile de 1,4, care sunt extrem de silenţioase până în 4.000 rpm.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide