Hyundai Grandeur

Autor: Alexandru Banu acum 12 ani Test drive

Hyundai GrandeurHyundai Grandeur arată bine la exterior, o rimă valabilă şi la interior. Deşi mai sînt cîteva finisaje de corectat, trebuie apreciate dotările de top specifice gamei premium. Gamă spre care producătorii asiatici tind de ceva vreme, dar mai au încă drum de parcurs pînă la acel nivel.

Printre opţiunile din habitaclu, regăsim: reglarea electrică a volanului şi retractarea acestuia la coborîre; oglinzile electrice, de asemenea, rabatabile şi, în plus, orientarea acestora spre obstacolele din parcare; clima bizonală; parasolarul automat al lunetei, care coboară cînd e cuplat marşarierul; sistemul de sunet Infinity cu 6CD/MP3 Player; geamuri electrice faţă-spate; seturi de lămpi în plafon…şi lista poate continua cu alte dotări pentru care ne-ar fi trebuit mult mai mult spaţiu.

Hyundai Grandeur Motorul V6 de 3.342cmc, alimentat cu benzină, produce 235CP/6000RPM şi transmite punţii faţă 304Nm/3.500RPM, printr-o cutie automată în cinci trepte (cuplabilă şi în mod “plus/minus”). Pe faţă, Grandeur este dotat cu suspensii double wishbone, în timp ce spatele absoarbe şocurile prin tipul de suspensie independentă multibraţ.

Sistemele de siguranţă activă sînt compuse din ABS, ESP, TCS, EBD, senzori pentru parcare şi ajustarea automată a luminii farurilor. Din păcate, direcţia asistată cam lasă de dorit. Noi am avut impresia de fiecare dată, în orice regim de turaţii am fi rulat, că parcă am fi condus un vapor a cărui cîrmă nu se mai oprea, odată bracată.

Foarte, foarte moale, dar prielnică într-un Bucureşti în care trebuie să ghidonezi non-stop. În ciuda gabaritului de clasă medie superioară (L/l/h/m: 4,89m, 1,85m, 1,49m, 1.770kg), Hyundai Grandeur se manifestă foarte bine la drum, datorită acceleraţiei sportive, rapoartelor rapide şi confortului sporit în mod real. Preţul maşinii testate este de 35.093 euro (DDP inclus). Varianta 2.2 DSL mai urcă preţul cu 1.800 euro.

Tags:


Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
FOTO | Cea mai sexy soție de antrenor, vacanță de vis! Cum arată hotelul de lux unde s-a cazat
FOTO | Cea mai sexy soție de antrenor, vacanță de vis! Cum arată hotelul de lux unde s-a cazat
BREAKING | Asta schimbă TOT! Ce au găsit în locul în care a murit Răzvan Ciobanu
BREAKING | Asta schimbă TOT! Ce au găsit în locul în care a murit Răzvan Ciobanu
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
FOTO. Cum arată primul hibrid între maimuţă şi porc, creat de oamenii de ştiinţă chinezi
FOTO. Cum arată primul hibrid între maimuţă şi porc, creat de oamenii de ştiinţă chinezi
I-a zăpăcit pe maneliștii din Anglia! Cum a apărut Loredana Chivu, cu nurii la vedere
I-a zăpăcit pe maneliștii din Anglia! Cum a apărut Loredana Chivu, cu nurii la vedere
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
Vrea să devină din nou mămică la 50 de ani! Are o carieră frumoasă, patru copii și un iubit grijuliu, dar ceva încă îi lipsește!
Vrea să devină din nou mămică la 50 de ani! Are o carieră frumoasă, patru copii și un iubit grijuliu, dar ceva încă ...
Bărbat din Suceava găsit mort după ce a instalat o instalație de Crăciun
Bărbat din Suceava găsit mort după ce a instalat o instalație de Crăciun
Inchide