Infiniti G37

Autor: Andrei Nan 29 oct. 2009 Test drive

Exista
totuşi o regulă. Dacă hainele pe care le îmbrăcai în fiecare
dimineaţă proveneau din magazine unde un discount nu înseamnă mare
lucru, atunci singurele berline premium care meritau discutate de
faţă cu tine făceau parte din binecunoscutul grup C-Klasse, A4,
Seria 3.

Replica celor de la Infiniti se numeşte G37 Sedan şi, fără nici o
îndoială, este o maşină excepţională. Pe scurt, este o berlină de
lux de aproximativ 4,8 metri lungime, cu un motor V6 ce dezvoltă nu
mai puţin de 320 de cai-putere. Dar voi vorbi puţin mai târziu
despre performanţe; pentru început, vreau să spun câteva cuvinte
referitoare la aspectul său.

În ciuda unor forme total diferite de cele ale unor Benz, BMW, Audi
sau chiar Lexus, designul lui G37 Sedan îţi dă de înţeles că
această maşină are propria ei identitate. Liniile caroseriei sunt
elegante şi în acelaşi timp impunătoare din punctul de vedere al
aripilor late, al celor două evacuări deloc subtile şi, nu în
ultimul rând, al stopurilor masive.

Privită din spate, dintr-un unghi artistic, să zicem, G37 are
foarte multe elemente de design adunate la un loc – fapt care, în
numeroase cazuri, n-ar fi tocmai pozitiv, dar care reprezintă
reţeta ideală atunci când vrei să ieşi din umbra unor modele
nemţeşti deseori caracterizate doar de pragmatism.


Înăuntru, fie că te aşezi în spatele volanului, unde beneficiezi de
o poziţie de condus excelentă, fie că iei loc pe bancheta din
spate, n-ai cum să nu apreciezi încă alte câteva caracteristici
reuşite, precum confortul, finisajele sau lista de dotări – unde,
în cazul acestei versiuni GT, ai practic tot ce-ţi doreşti.

Pe final, nu pot să nu vorbesc şi despre însuşirile dinamice.
Propulsorul V6 de 3,7 litri este o bestie, iar cei 320 de cai sunt
suficienţi pentru a egala performanţele unui BMW 335i. Pe demaraje
motorul sună excelent, transmisia automată cu 7 trepte schimbă
fulgerător, iar pe viraje atât direcţia, cât şi şasiul se comportă
într-o manieră bavareză… fapt ce reprezintă poate cel mai mare
compliment în cazul de faţă.

Apoi, cele 5,9 secunde până la sută par să treacă mult mai repede.
De ce? Deoarece accelerarea se face cu o lejeritate atât de mare,
încât, dacă nu eşti atent, te trezeşti cu viteze din categoria
celor cu trei cifre aproape cât ai clipi. Aşadar, pentru mine este
oficial şi nu mai am nici un fel de îndoială: Infiniti G37 Sedan
şi-a făcut loc cu forţa în rândul greilor acestui segment. Rivalii
au fost avertizaţi.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide