Lux la o scară mai mică: Mercedes-Benz GLK facelift. TEST

Autor: Dan Vache 21 nov. 2012 Test drive

Modelul pe care l-am testat era echipat cu motorul diesel de 2.1 litri şi 170 CP, asociat la o cutie automată 7G-Tronic cu 7 viteze. Propulsorul pare destul de potent şi are un răspuns bun în orice situaţie, datorită cuplului maxim de 400 Nm care trage de la turaţii joase, mai exact de la 1.400 rpm.    

Chiar dacă maşina nu pleacă imediat de pe loc la apăsarea bruscă a pedalei de acceleraţie, motorul recuperează în reprize, iar depăşirile rapide sunt chiar bune. Mai puţin plăcut este ronţăitul de diesel al propulsorului care, la turaţii mai mari, devine ceva mai pregnant în interior, însă nu deranjează foarte mult şi este depăşit lejer de sistemul audio, care oferă o sonorizare foarte bună.

 

În concluzie, Mercedes-Benz GLK facelift 220 CDI este o maşină care poate fi condusă într-un mod agresiv, dar şi într-un stil mai temperat. Dacă ţinem cont că modelul testat oferă în standard funcţia ECO start/stop, un şofer „cuminte” poate scoate uşor un consum apropiat de cel teoretic, adică 6,1 litri/100 km.

Însă, folosit fără menajamente, atât în oraş, cât şi în afară, GLK-ul poate deveni mai gurmand decât te aştepţi. Lucru confirmat de valoarea indicată pe computerul de bord la sfârşitul test-drive-ului nostru,  unde aceasta s-a situat la 8.2 litri/100 km. Decent, spunem noi, pentru un SUV de aproximativ 1,9 tone.

Preţul de bază pentru un Mercedes-Benz GLK 220 CDI BlueEfficiency dotat cu cutie automată 7G-Tronic este de 34.900 euro cu TVA. Dar, cine vrea să-şi doteze maşina cu o serie de opţiuni de lux şi confort, ca şi în cazul modelului de test, va ajunge să scoată din buzunar peste 20.000 euro suplimentar.

În cazul acestui diesel de bază, preţul lui GLK facelift este justificat de interiorul luxos, de dotările premium care îţi fac viaţa mai uşoară la volan, dar şi de aspectul sportiv şi elegant cu care se mândresc toate modelele din gama Mercedes-Benz.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide