Peugeot 3008 – Test în România

Autor: Andrei Cosmin Iordache acum 10 ani Test drive

Personal, îmi place zona frontală, unde grila masivă şi
farurile micuţe dar alungite oferă un look distinct şi deosebit
faţă de restul rivalilor săi. Segmentul lui 3008 poate că nu este
evident din prima, dar este din aceeaşi clasă cu un Citroen C4
Picasso. Acolo unde Picasso este mai subtil şi mai elegant, 3008
este mai brutal şi mai „strigător”. Cam acelaşi lucru îl putem
spune despre el şi în raport cu C-Max sau Scenic.

Am avut ocazia să conduc acest 3008 1.6 HDi 110cp chiar în prima zi
de ninsoare din decembrie 2009. Cu abia o seara înainte mă urcasem
la volanul său şi pot spune că mi-a plăcut. Poziţia la volan este
tocmai bună iar vizibilitatea excelentă.

De obicei, automobilele cu parbriz panoramic (toate MPV-urile) au
montanţii din faţă foarte lungi şi groşi iar acest lucru
obstrucţioneaza vizibilitatea pe viraje. În cazul lui 3008, acest
efect este mai scăzut.

Materialele folosite în cabină sunt foarte plăcute la
atingere. Aspectul lor, şi mai şi. Cei de la Peugeot au început să
se priceapă la calitate – sau cel puţin să lase impresia că se
pricep. Consola centrală înclinată în jos oferă şoferului un acces
mai bun la comenzile audio şi pentru climă.

Maneta schimbătorului este amplasată destul de aproape de şofer şi
te face să te simţi bine „instalat” la volan. Totul pare
accesibil…cu excepţia torpedoului – pentru care trebuie să te
întinzi destul de mult.

Pagini: 1 2 3 4



Comentarii
Inchide