Un Jeep debusolat: Jeep Compass 2.2 CRD 4WD

Autor: Mihai Dascalescu acum 9 ani Test drive

Compass înseamnă în engleză busolă. Mai are şi alte semnificaţii, dar ne interesează busola, deoarece e instrumentul care îţi arată încotro să te îndrepţi. Şi, sincer, primul Jeep Compass nu prea a ştiut pe unde să o ia când a ajuns în Europa şi a dat cu nasul de SUV-urile compacte japoneze şi europene.

E adevărat, conceptele premergătoare erau de bun augur. Însă modelul de serie, chiar dacă la americani a fost relativ bine primit, s-a dovedit un pariu nereuşit pe Bătrânul Continent – prin urmare a şi primit o poziţie în topul maşinilor eşec din deceniul 2000-2010.

Ghici Grand Cherokee ce-i? E Compass facelift!

Unde mai pui că a venit şi criza mondială, iar Compass s-a pomenit răţuşca cea urâtă şi cu o calitate sub aşteptări a celebrei mărci offroad Jeep. Iată, însă, că italienii de la Fiat au preluat frâiele, iar Compass a trecut printr-un facelift pe care îl consider chiar reuşit.

Apelez din nou la dicţionarul englez-român: „face-lift” înseamnă „cosmetizarea feţei”. Iar designerii exact asta au făcut la nivelul exteriorului: i-au schimbat total partea frontală, făcându-l de nerecunoscut. Pardon, rectific: făcându-l uşor confundabil cu fratele mai mare şi mai galonat Jeep Grand Cherokee.

Farurile rotunde a la Mickey Mouse au lăsat locul unor faruri rectangulare foarte sobre, grila cu cele 7 fante a la Jeep Willys este acum mult mai elegantă şi, per ansamblu, pot spune că imaginea lui Jeep Compass este acum chiar impozantă raportat la concurenţă. Compass arată acum ca un Jeep serios, cel puţin din faţă.

Cu exceptia partii frontale, Jeep Compass facelift nu a primit alte modificari de design

În rest, însă… designerii nu s-au mai obosit să modifice lucrurile substanţial. Aşa încât partea din spate rămâne cu un stil cam simplist şi relativ trist, în contradicţie cu partea frontală expresivă, iar bosajele par mult prea mari, chiar dacă, în versiunea de top Limited, Compass e dotat cu jante de 18 inch!

S-a păstrat ca element de originalitate disimularea mânerelor portierelor spate în montanţi, iar elementele cromate de pe bara spate şi portiere au fost eliminate. Cu excepţia spatelui, care ar fi putut primi o tuşă de originalitate, Jeep Compass facelift e un SUV compact impozant şi are personalitate. Reuşită, de această dată.

Să vedem cu interiorul ce se întâmplă – pe următoarea pagină

Pagini: 1 2 3 4



Comentarii
Inchide