Vine varaaaa! Cu Mini Roadster Cooper S

Autor: Oraan Mărculescu 23 apr. 2012 Test drive

Cel mai ieftin Mini Roadster Cooper are un preţ de pornire cam… fiţos: 23.932 euro. Prin comparaţie, versiunea din test Mini Roadster Cooper S porneşte de la 29.016 euro, cu vreo 5.000 euro mai mult. Bani care, însă, justifică din plin performanţele mult mai bune ale motorului turbo, dar şi un nivel de echipare şi personalizare ceva mai bun.

Mini Roadster Cooper S porneste de la 29.016 euro, cu 5.000 euro mai mult decat Roadster Cooper

În plus, motorul beneficiază standard de funcţie automată Start/Stop, aşa încât cei 184 CP nu sunt aşa de gurmanzi în oraş (nici la fel de „mofturoşi” ca în teorie, evident). Într-un ritm preponderent agresiv, am reuşit să obţin un consum mediu de 7,8 litri/100 km cu Mini Roadster Cooper S, deşi mă aşteptam ca pe computerul de bord să văd cel puţin 9 litri/100 km.

Deci pot spune că maşina „papă” chiar rezonabil în comparaţie cu valoarea teoretică, de 6,0 litri/100 km, iar raportul între consum şi performanţe este, într-adevăr, unul foarte bun pentru o maşină de aproape 200 CP. Cred că, la viteză mai mare, un cuvânt de spus îl are şi aerodinamica mai bună decât în cazul unui MIni Cabrio, ceea ce se reflectă şi în zgomotele la vânt acceptabile pentru Mini Roadster.

Mini Roadster Coope S ofera un bun raport intre performante si consum

Revenind la preţul maşinii, ar putea părea cam mult aproape 30.000 euro pentru o astfel de decapotabilă de fiţe. Însă, raportat la concurenţă, Mini Roadster Cooper S are un preţ chiar justificat: singurul rival direct de la noi, Mazda MX5 2.0 (160 CP), porneşte de la 28.630 euro, iar „fratele” Mini Cabrio Cooper S e cu 1.000 euro mai scump.

Însă optimismul se opreşte aici, deoarece Mini Roadster Cooper S reclamă cu insistenţă vizitarea listei de dotări opţionale. Care e foarte lungă, multe dintre opţiuni referindu-se la particularizarea exteriorului şi interiorului maşinii. Aşa încât nu e greu să mai plusezi cu 10-15.000 euro dacă vrei să fii o adevărată vedetă la volanul unui Mini Roadster Cooper S.

În concluzie, e destul de clar că Mini Roadster Cooper S e o maşinuţă de fun pentru oamenii cu bani. Dacă eşti pragmatic(ă), s-ar putea să îţi surâdă mai mult Mini Cabrio, graţie celor două locuri suplimentare şi a acoperişului cu acţionare electrică. Însă, dacă eşti mai egoist(ă) din fire, atunci Mini Roadster e cel mai potrivit pentru tine vara asta.

Mini Roadster Cooper S e o masina dedicata oamenilor cu bani si putin mai egoisti...

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide