Volkswagen Caddy Maxi Life

Autor: Alexandru Banu acum 12 ani Test drive

Cuplul de 320 Nm valabil pe plaja 1.750 rpm – 2.500 rpm îi este suficient unui familist, dar şi unui distribuitor grăbit spre destinaţia sa comercială. Fără experienţă la volanul unei maşini de asemenea dimensiuni, ne-a luat puţin timp să ne acomodăm, iar apoi să conştientizăm faptul că e o joacă să dirijăm un Caddy supradimensionat.

Contrar aşteptărilor, lăţimea de 1,8 m a fost diminuată cu 8 mm, care au migrat în înălţime – acum de 1,84 m. Deşi G-ul este cocoţat din faza de proiect, Caddy Maxi s-a aşezat senzaţional pe drum, mai ales pe porţiunile sinuoase dinspre graniţa cu Portugalia. Cum un pic de ruliu nu strică niciodată pentru producerea de senzaţii deosebite, nici VW nu a făcut rabat la acestea.

Ampatamentul de 3,02 m, suspensiile McPherson pe faţă şi puntea spate rigidă cu bară stabilizatoare ajută la menţinerea unui confort ireproşabil, fără a umbri utilitatea lui Caddy Maxi Life. Atunci cînd marşezi cu toată puterea în treapta a şasea manuală şi te îndrepţi spre viteza maximă constructivă (186 km/h), avîntul tău poate fi sistat prin intervenţia ABS-ului, iar ţinuta poate fi redresată prin participarea ESP-ului.

Şi nu am întîmpinat nici o problemă gravitaţională la volanul noului Caddy, nici măcar cînd am fost forţaţi să oprim subit înaintea unui limitator de viteză cît trecerea de pietoni. Varianta cu motor de 1.900 cmc şi 105 CP poate fi însoţită de o cutie DSG (automată, dublu ambreiaj) în şase trepte, comandată prin clapetele din spatele volanului.

Această echipare atinge 100 km/h în 13,5 secunde, cu 2,4 secunde mai mult decît modelul testat. Cea mai lentă dintre toate motorizările, trei la număr, este de 1.600 cmc, benzină, 102 CP (14,3 secunde pînă la 100 km/h). Dar nu reperele tehnice sînt cele mai importante în cazul unui Caddy Maxi Life, ci posibilitatea de a-i încredinţa roluri multiple, de la cel de minibus, pînă la la cel de aprozar ambulant.

Acest van disponibil în variantele combi, delivery van şi life (pe care am testat-o) este foarte spectaculos, adoptînd cînd un comportament util, cînd unul relaxant, caz în care singura ta grijă este să-i menţii direcţia. Rar poţi spune după un test drive cu o… dubiţă la urma urmei, că iei în calcul achiziţionarea acestui model cînd vei fi depăşit 30 de ani.

Nu am fost la Sevilla pentru a celebra în avans momentul 7 mai 1986, nici pentru a ne confrunta cu şase membri ETA căutaţi prin intermediul unor afişe lipite pe toţi stîlpii şi nici pentru a face recensămîntul minorităţilor cazate la periferie.

Motivul a fost unul strict profesional, perfect nemţesc, acela de a testa un Caddy potent, mai lung cu 47 cm decît prima variantă CDV (City Delivery Van), vîndută în 147.000 de exemplare doar în 2007. Înainte de a urca la volan, am făcut conspectul liniilor exterioare ale variantei Maxi Life, cel cu fişă de MPV destinat familiilor, transportului hotelier şi altor activităţi care implică şapte pasageri.

Nici o schimbare. Aceleaşi forme, unghiuri asemenea, blocuri optice faţă-spate identice, bandouri copiate, doar un plus de 47 cm în lungime, care i-ar putea bucura în mod special pe conducătorii de gen feminin, prea puţini însă amatori de un Caddy voluminos. Interiorul m-a frapat prin multitudinea spaţiilor de depozitare, funcţionalitatea deosebită şi finisările aproape demne de marca Volkswagen.

Bordul este construit dintr-un plastic destul de dur, dar nu contondent, scaunele ergonomice sînt foarte uşor de orientat, iar locaşurile pentru brichete, pixuri, telefoane şi orice mărunţişuri se află peste tot: în bord, sub plafon, în portierele faţă-spate, deasupra portierelor faţă-spate, în portbagaj, pe prelungirea consolei centrale (între scaune).

Din acest punct de vedere, Caddy Maxi Life chiar este un mijloc de deplasare extrem de versatil, potrivit oricărui drum din viaţa noastră (chiar şi ultimului). Volumul de încărcare cu scaunele la locul lor este acum de 1.350 de litri. Absenţa rîndurilor de banchete doi şi trei creează o capacitate suplimentară de 2.400 de litri.

MPV-ul VW (ei i-au spus aşa, nu noi) include printre dotările electronice sistemul propriu de navigaţie RNS 510 cu display tactil. Datele GPS, precum şi fişierele audio (MP3/WMA) pot fi stocate pe un HDD de 30 GB, iar unitatea DVD redă filme în timpul staţionării. Totodată, slotul frontal SD permite citirea fişierelor media sumplimentare.

Pe drumurile extraurbane ideale din preajma Sevillei, am condus Caddy Maxi Life cu motorizarea consacrată 2.0 TDI (plus filtru de particule) şi 140 CP în toate modurile posibile, de la cel al salahorului român iresponsabil, la cel al vitezomanului. În primul stil, am constatat că, oricît de nesimţit ai fi în trafic, luneta exagerată şi retrovizoarele uriaşe îţi captează atenţia instantaneu, oferindu-ţi un cîmp vizual anterior perfect.

Tags:


Comentarii
Inchide