Am condus Nissan Leaf, maşina anului 2011

Autor: Constantin Ciobanu 04 mart. 2011 Test in premiera

După micul test am reuşit în mare măsură să înţeleg şi să accept
titlul primit de Leaf. Este primul model electric, care are trecut
valoarea zero în talon la capitolul emisii CO2 şi care se conduce
la fel ca o compactă. Chiar dacă vorbim de o autonomie de
175 km în modul ECO
, chiar dacă nu putem vorbi de un
automobil care să satisfacă nevoile reale ale unui client obişnuit,
totuşi este primul răspuns coerent, palpabil, utilizabil la soluţia
clasică. Şi toate astea fără a fi obligat să înveţi a conduce din
nou un automobil.

Pentru mediul urban categoric o soluţie, atât doar că mai avem
nevoie şi de câteva accesorii prin oraşe, cum ar fi prize prin
parcări (exact mai avem nevoie şi de parcări) unde să putem încărca
bateriile. Pentru alţii este o realitate, este o opţiune acest
Nissan Leaf, pentru că au infrastructura necesară. Altceva?
Consumă 173 Wh/km. Bateria poate fi
încărcată în 30 de minute la o capacitate de 80% la o priză de 380
V şi 30A sau în 8 ore la 240 V şi 16A
. Nissan oferă
o garanţie de 3 ani sau 100.000 km pentru maşină şi de 5
ani sau 100.000 km pentru baterie
.

În condiţiile în care în primul an proprietarul rămâne în pană
de energie cu maşina, Nissan va asigura gratuit asistenţa până la
„prima priză”. Am mai fost cucerit de opţiunea de a seta maşina
prin intermediul unui telefon, mai exact iPhone. Indiferent dacă
eşti în pat şi maşina este în faţa casei sau ai parcat maşina la
aeroport la Otopeni şi tu eşti la Paris, poţi seta printr-o
aplicaţie ce temperatură să găseşti în maşină când te urci în ea,
traseul pe sistemul de navigaţie. Aştept un test mai amplu, unul de
măcar 2-3 plinuri. Dar o experienţă mai mult decât plăcută Nissan
Leaf. Poate preţul poate fi considerat de o parte a potenţialilor
clienţi o barieră, preţurile încep de la
27.163
euro
în Anglia
, 29.955 de euro în
Portugalia şi Irlanda, şi 32.839 în Olanda
.

Pagini: 1 2 3 4 5

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide