Am testat noua Dacia Logan – noul Logan este regele maşinilor ieftine!

Autor: Oraan Mărculescu 14 dec. 2012 Test in premiera

Cu ocazia testului de presă din Spania (unde jurnaliştii români am avut onoarea de a conduce primii noua gamă Dacia, înaintea jurnaliştilor din ţări mult mai importante), am avut la dispoziţie modele Dacia Logan dotate cu noul motor pe benzină TCe.

Este vorba despre un propulsor realizat după moda downsizing, având doar 0,9 litri, trei cilindri şi turbo. E prima oară când vedem un motor turbo pe benzină montat de serie pe cele mai ieftine modele Dacia, dar sper să nu înţelegeţi prin asta că e o maşină de genul ”turbo, frate!”…

Nicidecum, e un motor decent, care înlocuieşte motorul aspirat de 1,6 litri. Noul TCe are o putere de 90 CP obţinută la 5.250 rpm, în timp ce cuplul motor maxim este doar acceptabil: 135 Nm/2.500 rpm.

Faţă de precedentul Logan 1.6 16V, care avea 105 CP/5.750 rpm şi un cuplu maxim de 148 Nm/3.750 rpm, noul TCe pare mai puţin vânjos pe hârtie. Dar, în realitate, lucrurile nu stau deloc rău, în primul rând datorită cuplului motor obţinut la o turaţie mai redusă.

VEZI AICI DETALIILE TEHNICE ALE NOII DACIA LOGAN

Principalul argument al acestui TCe montat pe Logan îl reprezintă urcarea constantă în ture, ceea ce face propulsorul agreabil. Cutia manuală are 5 trepte lungi, aşa încât încă de la început am înţeles că Logan TCe mizează mai mult pe un condus calm, care să privilegieze consumul redus.

Motorul este suficient de silenţios, deranjant fiind doar zgomotul mai ciudat faţă de un motor obişnuit, din cauză că TCe-ul de 0,9 litri are doar 3 cilindri. Cilindreea mai redusă îşi spune cuvântul şi în situaţia rulării la turaţii sub 2.000 rpm, când Loganul se mişcă greu, lucru de aşteptat.

Acceleraţiile sunt normale pentru cei 90 CP, iar depăşirile mai rapide la viteze de ordinul a 100 km/h se realizează cu brio dacă se retrogradează. Nu ştiu cum se comportă maşina când e plină, rămâne să aflăm într-un test mai amplu în România.

Deocamdată, acest nou motor turbo pe benzină primeşte o notă satisfăcătoare, dar clar mai bună decât precedentul 1,6. În schimb, Loganul primeşte o notă chiar bună pentru confortul suspensiilor şi silenţiozitatea lor. Abia aştept să văd cât de confortabil va fi Logan pe şoselele din România, dar, la prima vedere, trenul de rulare este mult mai rafinat.

Evident, o suspensie suplă înseamnă şi un ruliu mai pronunţat, însă aici intervine ESP-ul, care e dotare standard. Prin urmare, chiar dacă exagerezi puţin cu viteza în curbe, electronica intervine fără probleme şi Loganul se dovedeşte sigur de condus. De fapt, per ansamblu, Loganul degajă multă siguranţă la drum lung, indiferent că sunt şosele naţionale sau autostrăzi.

O singură critică mai consistentă am pentru direcţie: deşi e servoasistată, la manevrele de parcare mi s-a părut cam greoaie. Iar pe şosea nu este aşa de comunicativă cum am vrea de la o maşină modernă, ceea ce taie şi avântul celor care vor să apese mai tare pedala de acceleraţie pe traseele virajate.

În concluzie, noul Logan mi se pare o maşină în primul rând foarte confortabilă (ba chiar extraordinar de confortabilă pentru ce mă aşteptam de la o maşină low-cost), în timp ce performanţele au fost lăsate pe ultimul loc pentru a lăsa locul unei impresii mult mai mari de siguranţă în mers. Îi invit în primul rând pe sceptici să-mi verifice afirmaţia.

Câteva considerente ”la cald” despre preţurile şi dotările noii Dacia Logan – pe ultima pagină.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide