Honda Insight – Dinamică şi Buget (2/2)

Autor: Cosmin Iordache 13 aug. 2009 Test in premiera

VEZI AICI TOATE EPISOADELE TESTULUI CU HONDA INSIGHT

Având o "inimă" principală pe benzină, acest model merge şi se simte ca unul pe benzină. Doza electrică se manifestă ca un energizant la regimurile alerte sau ca un susţinător de efort la regimurile mai calme. Datorită cutiei CVT în permanenţă se asigură o plajă de putere optimă şi totul se petrece foarte lin, fără smuciturile unei cutii robotizate sau întârzierile unei automate clasice. De altfel, această transmisie este cam singura care poate împăca motorul termic cu cel electric în sistemul hibrid în paralel.

Performanţele sunt decente, superioare unui motor de 1.4 benzină aspirat, dar nu spectaculoase. În schimb locul acestui model parcă nu este pe străzile din România, sau mai degrabă străzile din România nu merită un asemenea model. Am ajuns la această concluzie din cauza suspensiei: zgomotosă şi foarte directă în exprimare (adică te zgâlţie la ce mai mică crestătură în asfalt), dar destul de moale imrpimând un ruliu sesizabil pe curbe.

Aşa cum spuneam nu este un model prea greu, ceea ce îl face îndeajuns de agil pentru a te strecura în traficul bucureştean. Totuşi în traficul de vineri seara, mai ales pe ruta spre Băneasa, acest avantaj păleşte şi mai degrabă te gândeşti la cât consumă în coloană. Practic, avantajul motorului electric este anulat pentru că la viteze mici aportul îi aparţine preponderent celui pe benzină. Noroc că există sistemul Auto Stop, care taie alimentarea de fiecare datâ când ai ajuns în stare staţionară. Deci pe ruta, aleasă în mod masochist, Bucureşti Otopeni şi retur am reuşit un consum de 6,3 litri la 100 km/h. Este o valoare care sună satisfăcător, deşi până la cel declarat de 4.7 litri este cale lungă.

Cel mai bine acest model se simte pe drumurile naţionale, acolo mergând constant şi, recunosc, destul de atent la culorile de pe bord şi indicaţiile verzi, am reuşit să scot un consum mediu în aproape 150 km parcurşi de 4,4 litri la 100 km. Este chiar un pic mai mic decât cel declarat (4,5 litri), dar am profitat de un trafic de vis, cu fără prea multe depăşiri sau opriri. Ideea este că la viteză constantă şi ţinând destul de aproape de limitele impuse de viteză în localităţi, îi dai şansa motorului electric să ajungă la randament maxim, preluând din sarcina motorului termic.

În schimb există şi o zonă în care mototrul electric nu te prea poate ajuta şi cel pe benzină de 1.3 litri îşi arată limitele: autostrada. Aici, cu un regim care a variat între 130 km/h şi 140 km/h, fără cruise control (cam de prisos pe autostrăzile noastre), consumul s-a cifrat în jurul a 6 litri. Este decent dacă comparăm cu unul pe benzină de o putere similară, dar sună un pic cam mare, dacă ne raportăm la un Diesel.

În schimb mă temeam că Honda Insight va fi foarte boemă, când vine vorba de depăşiri. Nu s-a întâmplat acest lucru, ai călcat pedala şi începi să prinzi viteză îndeajuns de repede încât în spatele tău să nu se facă o coadă în timpul manevrei. Singurul dezavantaj este zgomotul excesiv pe care îl face motorul de la 4.000 de turaţii în sus. Datorită cutiei CVT se ajunge însă repede la acest regim şi nu te vei face de râs în depăşiri.

Cât costă acest model?

VEZI AICI TOATE EPISOADELE TESTULUI CU HONDA INSIGHT

Din perspecitva omului care nu a condus niciodată un hibrid (şi a mea până la acest test) a conduce un hibrid suna ca şi cum ai renunţa la cele lumeşti şi te-ai călugări. Nu tu scârţâit de roţi, nu cai mulţi care să te arunce în depăşiri, ci doar satisfacţia că planeta se va autodistruge cu câteva milisecunde mai târziu. Nu este chiar aşa însă şi Honda Insight mi-a dovedit că nu se simte diferit de orice altă maşină din clasa sa.

În primul rând acest model foloseşte un motor cu combustie internă de 1.3 litri de la Honda Jazz şi unul electric. Trebuie precizat că există mai multe tipuri de hibrizi: în serie, în paralel şi o combinaţie între cele două. Cel de pe Honda Insight este unul în paralel, asta înseamnă că motorul pe benzină este principalul actor şi cel electric intervine cu energie pentru a uşura treaba celui termic. Cel în serie înseamnă că motorul termic încarcă bateriile celui electric, care trimte putere către roţi, ca să terminăm lecţia despre electrodinamică la hibrizi.

Motorul electric se alimentează de la baterii şi acţionează atât ca generator la încărcarea bateriilor cât şi ca funirzor de energie atunci când este nevoie. Astfel motorul de 1.3 litri oferă 88, iar cel electric este capabil de 10 kw, adica 14 CP. În total acest sistem oferă 98 CP (nu se adună valoarea celor două, dacă aveaţi de gând să îmi reamintiţi că ar trebui să mă întorc la numărat beţişoare). Pentru a fi şi mai economică Honda Insight are un buton mare şi verde pe care scrie ECON. Dacă îl apeşi, parametrii motorului se calibrează pentru a fi cât mai economic. Astfel intră în funcţiune sistemul Auto Stop, cel care "taie gazul" atunci când staţionezi şi reporneşte imediat ce ai ridicat piciorul de pe frână.

De asemenea, cred că niciodată nu m-am distrat aşa de mult mergând încet cu vreo maşină. Practic artifciile vizuale, turometrul care se face verde când mergi eco şi albastru când întreci măsura şi pomişorii care cresc sau se ofilesc în funcţie de cum mergi, te stimulează ca înr-un joc video să încerci să mergi cât mai raţional posibil.

Iniţial am crezut că Honda Insight este un automobil cu greutate, dar verficând fişa tehnică am descoperit că are 1275 kg, adică doar cu vreo 15 kg mai mult decât un Honda Civic, de aceeaşi putere, cu motor 1.4. Honda Insight este însă mai rapidă şi, desigur, mai economică. De ce? Pentru că motorul electric livrează cuplu şi puterea instantaneu fără a urma o curbă ca şi cel termic, ceea ce înseamnă un răspuns mai viguros al acceleraţiei şi un efort mai mic al motorului cu aprindere. Astfel Honda Insight accelerează pe hârtie până la 100 km/h cu 0,6 secunde mai repede decât o Honda Civic 1.4, adică în 12,6 secunde, faţă de 13 la modelul convenţional.

Cum se simte însă în viaţa reală acest model?

 

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide